figure id="attachment_518379" aria-describedby="caption-attachment-518379" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone">

Concertul de lansare al albumului de debut al solistei Maryliss – desfășurat joi seara în clubul timișorean Pixel – a atras la fața locului un public numeros care a savurat așa cum se cuvine un program artistic pus la cale de echipa răspunzătoare pentru discul „First”.
Alături de trupa formată din Alex Florescu (tobe), Andrei Ghilea (bass), Ovidiu Dodo Moldovan (clape) și Silviu Dan Iliescu (chitară), pe scenă au poposit și câțiva invitați speciali. Chitaristul și solistul formației Dincolo de Ziduri, Johnny Kui a fost unul dintre aceștia. Solistele timișorence Mona Larion și Alina Mihocaș au colorat seara cu vocile lor agreabile pe trei piese, iar pe lista invitaților care au urcat pe scenă s-au numărat și Dejan Kotarčić (bass) și Ranko Varga (tobe), membri ai trio-ului Axis.
„Nu ne-am așteptat ca sala să fie efectiv plină într-o zi de joi. În deschidere am avut echipa de la Image Kids coordonați de Kristin Dorseea, care mi-au făcut surpriza să pregătească o coregrafie pe piesa Amăgire. Cu ei am colaborat și în videoclipul piesei. Am avut și invitați spontani și ne-am simțit foarte bine, iar reacția publicului a fost…wow. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi”, ne-a declarat artista timișoreancă după acest concert de lansare.
Albumul „First”, care a fost lansat și sub formă de CD, a fost inregistrat la ARTonic, fiind produs de Ovidiu Dodo Moldovan și masterizat de Alin Luculescu și poate fi ascultat aici.
Foto: Seba Tătaru