Festivalul internațional Analog Mania se (re)prezintă la Vinyl & Music Festival, eveniment care se va desfășura la Viena, la sfârșitul acestei săptămâni (în 2 și 3 martie), cu o expoziție foto, film și sunet, evenimentul fiind organizat în cadrul programului Legacy Timișoara 2023.
“Nu este prima dată când ieșim cu o expoziție Analog Mania la Vinyl and Music Viena. Anul trecut am expus pe o suprafață de 100 de metri pătrați pe spațiul generos al Ottakringer Brauerei. Pentru anul acesta am pregătit pentru secțiunea de fotografie lucrări ale artiștilor Sasho Alushevski (Macedonia), Vjeran Hrpka (Croația), Misa Keskenovic (Serbia), Damian Diaconescu și Cristian Graure (Romania).
Pe partea de film va rula epoziția “filmul de amatori la 100 de ani“ iar pentru sunet vom prezanta un sistem audio de casete și discuri cu Shanyio, Nedelcu, Torsan, Heidi Fial și Kindlein Trio.“, spune Emil Kindlein, fondator Analog Mania.
Festivalul Vinyl and Music Viena are loc anual la Ottakringer Brauerei locație de evenimente declarată de Austrian Event Awards ca ”Austria’s best event location”. La Vinyl and Music participă aproximativ 150 de expozanți internaționali, dealeri de discuri, producători de instrumente, tonomate și hi-fi, case de discuri indie, artiști de afișe, food trucks, muzicieni și DJ. Festivalul Analog Mania ajunge anul acesta la a 12a ediție și va avea loc la Timișoara în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie fiind organizat în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș (FITT).
Legacy Timișoara 2023 este un program de finanțare nerambursabilă pentru proiecte care continuă și amplifică rezultatele Programului Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”. Programul este derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, din sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.