Tupeul administrației Fritz – o nouă licitație cu dedicație de peste 16,8...

Tupeul administrației Fritz – o nouă licitație cu dedicație de peste 16,8 milioane de lei. Topul metodelor prin care se elimină concurența

1
DISTRIBUIȚI

Primăria Timișoara continuă să lanseze licitații de milioane de euro cu dedicație, după același tipar pe care l-au dezvăluit anul trecut – firma care întocmește studiul de fezabilitate pentru modernizarea iluminatului public are grijă să insereze tot felul de condiții astfel încât la licitație să poată câștiga doar ea. Toate restricțiile sunt preluate la virgulă în caietele de sarcini care stau la baza licitațiilor organizate de administrația condusă de USR-istul Dominic Fritz. Un nou „tun” al Primăriei Timișoara cu Elba Com SA este pe cale să fie dus la bun sfârșit.

Alt an, altă licitație cu dedicație

11.654.104,41 lei +TVA, adică peste 2,5 milioane de euro este valoarea totală a contractului pentru care a publicat, anunțul de participare simplificată pe SEAP, în 23 ianuarie. Obiectul – „Execuţie lucrări (proiectare şi execuţie) aferente obiectivului de investiţii «Modernizare iluminat public – Etapa I»”. Termenul pentru depunerea ofertelor – 15 februarie.  Licitația a fost organizată în baza unei documentații tehnice întocmite anterior tot de firma Elba Com și aprobată de Dominic Fritz. Lucian Buda, șeful Serviciului Administrare Retele Publice, semnează și el documentele alături de edil. O simplă căutare pe Google arată că Buda, în 2014, avea adresă de mail de la Elba Com.

La Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor au fost depuse, în nici două săptămâni, patru contestații în care se solicită „anularea condițiilor restrictive sau unele aberante”. De asemenea, se cere suspendarea procedurii până la remedierea tuturor problemelor. Toți cei care au depus contestații acuză că toate condițiile „pot fi îndeplinite, în mod cumulat, doar de un singur producător, și anume Elba Com SA, chiar elaboratorul documentației de atribuire”.

Standarde chinezești pentru Timișoara, capitală europeană a culturii

Cei care au depus contestații la CNSC au semnalat, în repetate rânduri, că pentru corpurile de iluminat se solicită standarde care sunt valabile în Republica Populară Chineză, nu în Uniunea Europeană.

Unul dintre criteriile impuse – eficacitatea luminoasă să fie e minim 180 lm/W pentru aparatele de iluminat ofertate. Asta deși cei care participau la licitație au obligația și de a întocmi proiectul și de a veni cu propriile soluții. Așa se elimină posibilitatea de a fi folosite lămpi de putere mai mică, dar care să îndeplinească obiectivul de a lumina străzile la standardele cerute.

„Această caracteristică de 180 lm/W este specifică ledurilor produse în China, context în care, prin raportare la produsele predonderente pe piața corpurilor de iluminat, această cerință apare ca fiind abuzivă și realizabilă doar pentru ofertanții ce includ în cadrul propunerii tehnice corpuri de iluminat din China”, se arată în una dintre contestații. Ca haosul să fie complet, într-o altă fișă tehnică pentru alte produse, administrația Fritz a solicitat o eficacitate luminoasă de doar 160 lm/W.

Un alt criteriu tehnic dubios – când sunt fluctuații de tensiune, plaja tensiunilor de intrare acceptate să fie între 90-305 Vac.  Criteriul a fost considerat restrictiv deoarece în România, în rețelele de joasă tensiune, plaja de tensiuni acceptată este între 195,5 – 253 Vac. „Specificația tehnică de tensiune intrare 90-305 Vac este specifică aparatelor de iluminat echipate cu drivere propuse în Republica Populară Chineză, în afara Spațiului Economic European, deoarece acestea se comercializează în general în țări în care rețeaua funcționează la tensiunea nominală de 100 Vac (…) Cerința încalcă prevederile art.156 alin (2) din Legea nr.98/2016”, se scrie în una trintre contestații.

Primăria Timișoara a cerut impunerea unui grad de protecție al balastului electronic pentru corpurile de iluminat de minim IP 66.


„Gradul de protecție IP66 pentru drivere este specific, în general, echipamentelor fabricate în Republica Populară Chineză astfel încât impunerea unei astfel de cerințe duce la restricționarea accesului la procedură pentru echipamentele produse pe piața internă europeană”, se arată într-o altă contestație depusă la CNSC.

Forma obligatorie și standardele anulate

Primăria Timișoara a ajuns să ceară respectarea unor standarde tehnice care nu mai sunt valide. În cadrul contestațiilor depuse la  CNSC, au fost semnalate cel puțin patru astfel de situații. În documente se precizează că se solicită respectarea unor normative tehnice care nu mai sunt valabile din 2022. Administrația Fritz a cerut inclusiv o declarație din partea ofertanților prin care să confirme că respectă un standard anulat din 2018.

Primăria Timișoara a ținut să spună și ce formă trebuie să aibă lămpile – concave, chiar dacă licitația presupune și proiectarea soluției de iluminat. „Observăm că elaboratorul documentației de avizare a lucrărilor de intervenții Elba Com SA a solicitat ca aparatele de iluminat de la fișa tehnică nr. 1 să prezinte forma concavă specifică aparatelor de iluminat Criotek produse de către Elba Com SA. (….) justificarea formei concave în vederea obținerii unor unghiuri de proiecție mai bune este total falsă. După cum se poate observa și din forma aparatului de iluminat, placa LED este dreaptă, iar forma concavă nu ajută și nu afectează în niciun fel obținerea unghiurilor de proiecție”, se arată într-o altă contestație depusă.

Standarde „de război” la rezistență

Un alt criteriu dubios este acela ca toate corpurile de iluminat să aibă un grad de protecție la impact de minim IK 10. Unul dintre contestatari a explicat că este o cerință restrictive deoarece „aparatele se montează pe stâlpi la o înălțime medie de 8 metri, iar gradul de protecție IK 10 presupune lovirea cu o greutate de 5 kg de la o distanță de 0,4 metri sau o minge de tenis lansată pe vertical cu o viteză de peste 100 km/h, ceea ce este improbabil”. Standardele solicitate pentru corpuri de iluminat sunt, de obicei, IK 8 sau IK 9.

Temperatura care „arde” concurența

Pentru corpurile de iluminat din acest caiet de sarcini s-a solicitat să reziste la diverse temperaturi, deși ele vor fi instalate în același mediu. Dacă într-o situație se cere să reziste de la -40 la +55 grade Celsius, în alta de la -35 la +60 grade Celsius, iar recordul cerut este de -25 la +65 grade Celsius.

„Cerința este restrictivă și nelegală, deoarece nu corespunde unei necesități reala a Autorității Contractante și nu are legătură cu natura contractului, în condițiile în care sistemul de iluminat stradal funcționează doar noaptea, iar conform măsurătorilor oficiale, temperatura maximă oficială înregistrată în România a fost de +44.5 grade Celsius (la Ion Sion, județul Brăila, la 10 august 1951”, a susținut unul dintre contestatari.

Un altul a avertizat că solicitarea este „pur și simplu preluată din specificațiile tehnice ale unui anumit producător, fără ancorare în realitate și având drept scop favorizarea unui anumit producător”.

Punctaje cu dedicație

Punctajele din criteriile de atribuire au fost, de asemenea, aranjate cu grijă, fiind introduse tot felul de prevederi dubioase. Prețul lucrării reprezintă doar 40% din totalul punctajului. Asta în timp ce 20% o reprezintă „demonstrarea unei metodologii adecvate de prestare a serviciilor”, iar 10% „planificarea adecvată a resurselor tehnice și umane în corelare cu specificul și complexitatea activităților desfășurate în cadrul contractului”.

Criteriile vag explicate în caietul de sarcini, sunt un alt motiv pentru care s-a solicitat CNSC „eliminarea sau reformularea acestor factori de evaluare, cu explicitarea algoritmului de calcul astfel încât să poată fi defalcate sau cuantificat într-un mod clar, iar punctajul acordat fiecărui operator să poată fi calculate transparent și echitabil”. Altfel spus să nu rămână la aprecierea după ureche a membrilor comisiei.

Lațcău: „Am crezut că e ceva urgent”

Viceprimarul Ruben Lațcău, cel care coordonează și iluminatul public din Timișoara, s-a arătat deranjat că  l-am sunat să-I solicităm un punct de vedere legat de toata acuzațiile aduse la CNSC de cele patru firme.

„Eu v-am răspuns că am crezut că este o chestiune urgentă. Subiectul ăsta nu e un subiect urgent. Licitația e de câteva săptămâni începută. S-a făcut contestație, s-a făcut contestație și pe autobuze, s-a făcut contestație cam pe toate marile licitații. Suntem în curs de clarificări. Dacă doriți, mâine vă pot face declarații. Am crezut că este ceva urgent”, a declarat Lațcău.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.