Bărbat care a furat piese de zeci de mii de euro de...

Bărbat care a furat piese de zeci de mii de euro de la firma unde lucra, reținut de polițiști

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii Postului de Poliție Giroc, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut luni un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată.

„În fapt, la data de 11 martie, polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul unei societăți comerciale din localitatea Giroc cu privire la faptul că în perioada 6 – 7 martie 2024, un angajat al societății ar fi sustras 2.000 de piese din alamă, cauzând un prejudiciu de aproximativ 40.000 euro.


La scurt timp, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat, în vârstă de 34 de ani, fiind descoperite și ridicate de la domiciliul acestuia 869 de piese”, a transmis IPJ Timiș.

În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 11 martie 2024, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia și recuperării întregului prejudiciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.