Tururi ghidate de artiști, la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara,...

Tururi ghidate de artiști, la Sala 2 a Teatrului Național din Timișoara, de Ziua Mondială a Teatrului

0
DISTRIBUIȚI

Cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, sărbătorită în 27 martie, teatrul național din Timișoara organizează la Sala 2, în Parcul Civic, mai multe tururi ghidate, care vor avea loc la orele 16:00, 17:00 și 18:00.

Clădirea de cărămidă construită lângă fosta cazarmă Transilvania a fost, pe rând, manej, arhivă, depozit sau sală de sport. În urmă cu 16 ani, când clădirea ajunsese aproape o ruină, a fost preluată de teatrul național timișorean, devenind, în scurt timp, o sală de spectacole din ce în ce mai atractivă pentru publicul timișorean. Totodată, Sala 2 este locul în care a fost făcut primul pas către Capitala Europeană a Culturii – Timișoara 2023.

Participanții la tururile ghidate vor fi însoțiți de membrii trupei teatrului, care le vor spune povești legate de istoria Sălii 2, și vor putea vedea filmul documentar realizat de Zomir Dimovici despre această clădire, a cărei poveste începe cu peste un veac și jumătate în urmă și care va deveni, în scurt timp, una din cele mai moderne săli de teatru din România, moștenire a capitalei europene a culturii, cu o nouă titulatură – Sala 2023.

Înscrierile la tururile ghidate „Sala 2”, „Punct! Mai departe” și „Sala 2023” se face la adresa de e-mail office@tntm.ro , cu precizarea numelui persoanei  sau  persoanelor care se înscriu și a orei pentru care optează. Turul ghidat este gratuit și face parte din programul CelbrART al teatrului timișorean.

În cadrul aceluiași program, teatrul aniversează Ziua Mondială a Teatrului prin două întâlniri teatrale îndrăgite.


De la ora 11:00, în sala Studio „Uțu Strugari” va avea loc reprezentația în matineu a spectacolului „Amintiri din epoca de școală” de Mihaela Michailov, în regia regretatului Ion-Ardeal Ieremia, iar de la ora 19,00, în aceeași sală, este programată comedia „O noapte furtunoasă. Un exercițiu” după I.L. Caragiale, un spectacol de Ada Lupu Hausvater. Biletele sunt disponibile la agenția teatrului sau online pe www.tntm.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.