Angajații din muzeele și bibliotecile publice intră în grevă japoneză

Angajații din muzeele și bibliotecile publice intră în grevă japoneză

0
DISTRIBUIȚI

Din data de 4 aprilie, începând cu ora 10:00, sindicatul din cadrul Muzeului Național al Banatului, afiliat la fedarația sindicală Culturmedia, la rândul ei afiliată confederației națioale sindicale Cartel ALFA, va participa la greva japoneză inițiată de federație.

Greva este declanșată de angajații din muzeele și bibliotecile publice din România, în semn de protest față de situația dramatică în care se află această categorie socio-profesională, atrăgând atenția asupra degradării cronice a mediului profesional în care își desfășoară activitatea salariații din muzeele și bibliotecile publice din România, un sector profesional ignorat, uitat și minimalizat de toate guvernările. Protestul vizează politicile salariale discriminatorii și neonorarea promisiunilor lansate în spațiul public de reprezentanții guvernului.

Acțiunile guvernului de la sfârșitul anului 2023, culminând cu emiterea OUG 128/2023, au avut ca efect discriminarea fățișă a tuturor salariaților din sistemul public al muzeelor și bibliotecilor din România, în ciuda complexității pregătirii personalului, performanțelor profesionale a acestuia, importanței strategice și utilității domeniului.


Federația sindicală Culturmedia solicită de urgență măsuri pentru remedierea discriminării generate de ordonanță, alocarea unui buget de 0.9 din PIB către sectorul cultural, remedierea anomaliilor din sistemul de salarizare, indexarea anuală a salariilor cu rata inflației, plata suplimentară a personalului care aduce venituri la buget, cum ar fi cercetările arheologice preventive, și a personalului din echipele de proiecte finanţate din fonduri europene, plata orelor suplimentare și compensații financiare pentru personalul care lucrează permanent în weekend și în timpul sărbătorilor legale, consultarea în activitatea de legiferare cu efecte în domeniu, contract colectiv de muncă unic, la nivel național pentru instituțiile muzeale și pentru biblioteci.

Protestul se va desfășura la locul de muncă, în toate muzeele și bibliotecile publice și la toate punctele de lucru din cadrul șantierelor arheologice preventive organizate de instituțiile muzeale, prin purtarea unor banderole albe. Acesta este primul din cadrul calendarului acțiunilor de protest național, ce vor culmina cu declanșarea grevei generale în a doua decadă a lunii mai, în paralel cu demonstrațiile de protest preconizate pentru Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Muzeelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.