Dominic Fritz și-a falsificat declarațiile de avere în cazul proprietăților cumpărate cu...

Dominic Fritz și-a falsificat declarațiile de avere în cazul proprietăților cumpărate cu soția sa. Cu ce minciună a încercat să explice manevra

6
DISTRIBUIȚI
Sursa foto: Facebook / Dominic Fritz

Primarul Timișoarei și-a falsificat declarațiile de avere din ultimii ani după ce împreună cu soția sa, chinezoaica Yiran Lin, au achiziționat un teren și o casă în Timișoara. Dominic Fritz a încercat să ascundă faptul că toți banii au fost plătiți de cea cu care este căsătorit, dar sub regimului matrimonial al separației de bunuri. Altfel spus, în caz de divorț, fiecare rămâne cu proprietățile și banii pe care-i are pe numele său.

La începutul lunii septembrie 2021, la un an de când a fost ales primar al Timișoarei, Fritz și soția sa au semnat o promisiune de vânzare cumpărare pentru un teren de 732 de metri pătrați și o vilă pe strada Eneas din Timișoara. Yiran Lin a plătit un avans de 79.000 de euro, iar prețul total al tranzacției a fost stabilit la 279.000 euro, diferența urmând să fie plătită la data semnării contractului final. Documentul se semnează la sfârșitul lunii septembrie și se stabilește în contractul de vânzare cumpărare că „dl.Dominic Fritz Samuel cumpără ca bun propriu terenul intravilan în suprafață de 732 de metri pătrați, asupra căruia se va institui un drept de superficie în favoarea doamnei Lin Yiran pe o perioadă de 99 de ani, cu posibilitate de prelungire. Doamna Lin Yiran cumpără ca bun propriu construcția constând în casă P+1E”.

Terenul, care a devenit proprietatea lui Fritz, a fost cel mai scump – 146.400 euro din suma totală. Conform documentelor notariale, toți banii sunt achitați exclusiv din bani proveniți din conturile soției lui Dominic Fritz. Trebuie precizat că, fiind cetățean chinez, Yiram Lin nu putea deveni proprietara terenului, dar neamțul Fritz da, așa că soția a primit doar drept de folosință pentru terenul pe care este construită casa.

Surpriză – în prima declarație de avere a lui Dominic Fritz după această tranzacție imobiliară, primarul Timișoarei declară o cu totul altă realitate.


Acesta trece că a devenit proprietarul terenului intravilan, iar la modul de dobândire este trecut contract de donație și contract de vânzare cumpărare. Adică terenul a fost dobândit prin două metode total diferite din punct de vedere legal. Lucru imposibil. La următoarele rubrici nu apare nicio precizare despre vreo sumă pe care soția sa i-ar fi donat-o, ci faptul că Yiram Lin a primit o donație de 83.000 de euro de la părinții săi din China.

În condițiile în care Fritz și Lin sunt căsătoriți sub regimul matrimonial al separației de bunuri, din punct de vedere legal al averii, sunt doi străini și nu există bunuri comune.

Primarul Timișoarei nu a trecut nimic în declarația de avere despre cei 149.000 de euro cu care chinezoaica i-a cumpărat terenul al cărui proprietar este. Manevra financiară este mascată prin acel fals că terenul a fost dobândit prin contract de donație și nu prin vânzare-cumpărare. Dacă ar fi existat un contract de donație, Fritz avea obligația să-l facă public.

Și în declarația de avere din 2023, Dominic Fritz a susținut aceleași lucruri despre modul de dobândire a terenului, dar nu mai apare nicio precizare despre vreo altă donație din partea familiei chinezoaicei Lin.

Primarul Timișoarei a susținut că „așa cum am mai spus, soția mea a achitat casa și terenul în integralitate, într-o singură tranzacție imobiliară. Fiind cetățean chinez, conform legii poate să dețină imobile dar nu și terenuri în România. Asta este motivul de ce actul de vânzare-cumpărare prevede și o clauză de donație care mă face pe mine proprietar pe teren, lucru reflectat și în formularea «hibridă» din declarația de avere. Sunt mândru și recunoscător să am o soție care stă pe propriile sale picioare, iar totul este la vedere”.

Dominic Fritz minte pentru că niciunde în contractul de vânzare cumpărare nu apare niciun fel de referire la vreo donație.

6 COMENTARII

  1. Poate si pt ca in contractul de VC nu trebuie explicata sursa banilor….
    Oricum, s-a ales praful si de Pressalert, pacat ca incepuserati bine, dar ati luat-o rau de tot pe ciuperci! Cu mai putin de 10 like/share in 2 ore sunteti pe la genunchiul broastei, lasati-va de jurnalism ca nu e de voi… 😉

  2. Foarte tare…
    Printre cele mai slabe articole scrise de Pressalert. Cred că e primul , cel mai slab.
    Oricum fiecare votează cu cine dorește, nu cu ce se dictează din presa, televiziuni.
    Înțelegem că e Campanie electorală, peste tot mizerii …, pentru a câștiga ciolanul cel mai mare.

  3. Marș mà cu știrea asta. Jurnalism de 2 lei. Ți-a dat Robu 3 lei? Rușine să vă fie! Și lăsați comentarii cà và reclam! Spun adevărul în timp ce voi inventați ! V-ați murdàrit la guritza de cultura. Puneți mâna pe carte și lăsați mizeriile de 2 lei.. și Afinitatile robuliene și pesediste. Hai.. că m-am distrat cu voi! Pa și pace! Neortodocșilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.