În ultimii ani, un concept tot mai întâlnit a fost cel al muncii remote. Multe companii au implementat acest sistem și l-au adaptat la dorințele actuale ale oamenilor. În același timp, în ultimii ani s-a dezvoltat tot mai mult și conceptul nomazilor digitali.
Ce reprezintă munca remote? Așa cum îi spune și numele este o muncă făcută de la distanță. Cei care lucrează remote nu se mai deplasează fizic la sediul companiei, ci o fac din locul în care se află, cât timp au o conexiune la internet și un laptop sau chiar o tabletă / telefon mobil.
Munca remote se pretează atât pentru angajații permanenți cât și pentru colaboratori. Ea poate fi împărțită în două categorii: munca remote full time – ceea ce înseamnă că angajații nu ajung mai deloc la sediul fizic al companiei, ori munca remote în sistem hibrid. În acest concept, angajații au posibilitatea să lucreze de la distanță un număr de zile pe care îl stabilesc cu compania, iar în restul se prezintă la birou.
Pot lucra remote toți angajații care își desfășoară activitatea doar prin intermediul unei conexiuni la Internet. În general, munca remote este permisă în corporații, industria IT, marketing și PR. În alte domenii, din motive lesne de înțeles, această soluție nu se pretează.
Avantajele muncii remote
Munca remote vine cu un mare avantaj în special în orașele aglomerate. Să luăm exemplul Bucureștiului, unde oamenii pot face fără probleme două ore pe zi cel puțin pentru a ajunge la locul de muncă. Dacă lucrează remote, ei se pot trezi mai târziu și pot fructifica altfel timpul câștigat. În același timp, ei pot lucra de oriunde, cât timp au o conexiune la Internet.
Există și un avantaj pentru companie în sine. Asta deoarece, având mai puțini angajați care se prezintă fizic la birou, costurile vor scădea. Vorbim atât despre costurile cu chiriile, din moment ce nu va mai fi nevoie de un spațiu atât de mare, dar și cu cele de întreținere.
Există și dezavantaje? Da, în special pentru oamenii care lucrează full time remote.
Elementul de socializare cu colegii poate avea de suferit, iar într-o echipă este important să existe o chimie bună între angajați. În același timp, în unele companii au existat situații în care angajații nu au mai dat același randament în momentul în care au fost lăsați să lucreze remote. De asemenea, pe fluxul de comunicare pot apărea neînțelegeri.
Ce sunt nomazii digitali?
Angajații care lucrează remote pot fi și ei împărțiți în două categorii. Cei mai mulți fac parte din categoria celor care lucrează de acasă și își desfășoară activitatea ca și cum ar fi la un birou, numai că o fac din propria locuință. Cealaltă categorie este cea a nomazilor digitali. Aceștia sunt oameni care călătoresc în jurul lumii și lucrează de la distanță.
Unii sunt angajați full time, iar alții doar freelanceri. Tot ce au nevoie sunt un laptop și o conexiune la Internet. Un nomad digital poate fi astăzi în Thailanda și mâine în Republica Dominicană. Cât timp are internet, nu va avea nicio problemă să își desfășoare activitatea.
În general, oamenii care au acest stil de viață lucrează în general în IT, unde salariile sunt suficient de mari încât să poată suporta costuri de cazare, transport și alte cheltuieli. Dar există și alte categorii. Spre exemplu, sunt oameni care predau o limbă străină prin intermediul platformelor de specialitate. O altă categorie este cea a celor care joacă texas holdem poker online la nivel pro. În general, nomazii digitali pasionați de poker își aleg destinații în care se pot juca pe platformele preferate în deplină legalitate și în care costurile vieții de zi cu zi nu sunt mari.
Viața de nomad digital are cu siguranță avantajele ei. Posibilitatea de a călători îi fascinează pe mulți oameni, iar să faci acest lucru în timp ce lucrezi reprezintă cu siguranță un mare avantaj. În același timp, ai și posibilitatea să cunoști oameni noi, să afli povestirile lor și să legi noi prietenii. Apare și elementul surpriză, deoarece nomazii digitali nu fac în general planuri pe termen lung. Azi pot fi într-o țară, mâine în altă țară.
Care sunt cele mai bune destinații pentru nomazii digitali?
În general, nomazii digitali aleg țări în care costurile sunt ceva mai mici. Din moment ce ei achită cazările pentru câteva zile sau săptămâni, automat costurile lor vor fi ceva mai mari. De asemenea, costurile cu mâncarea sunt și ele importante. În Europa, România, Polonia, Cehia, Grecia și Ungaria sunt preferate de tot mai mulți nomazi digitali. Însă cei mai mulți aleg să meargă în Asia de Sud-Est, unde costurile sunt cu adevărat mici.
Sursa foto canva.com