Peste 60% dintre timișoreni și-au achitat taxele locale până la 31 martie 

Peste 60% dintre timișoreni și-au achitat taxele locale până la 31 martie 

0
DISTRIBUIȚI

Direcția Fiscală din cadrul Primăriei Timișoara, a anunțat că în jur de 140.000 de contribuabili, persoane fizice și juridice, au utilizat aceste facilități, achitându-și taxele până la 31 martie 2024. Aproximativ 50% dintre aceștia au optat pentru plățile online. Prin modalitățile de plată online a taxelor și impozitelor au fost procesate aproape 90.000 de plăți.

Contribuabilii care s-au încadrat cu plata taxelor pe întregul an 2024 până la 31 martie au beneficiat de bonificația de 10% din valoarea impozitului. Totalul sumelor colectate este de peste 220 de milioane de lei.

Conform unui comunicat al Primăriei Timișoara, la plata impozitului pe clădiri, suma colectată este de aproape 180 de milioane lei, mai mult cu 18 milioane față de aceeași perioadă a anului trecut.


Creșteri au fost înregistrate și la plata impozitului pe teren și autoturisme, totalul încasărilor pentru aceste două surse ridicându-se la 44 de milioane de lei.

„Reamintim că timișorenii au la dispoziție portalul unic al primăriei, un instrument care le facilitează interacțiunea cu administrația, inclusiv pentru plata impozitelor. cont.primariatm.ro este adresa la care fiecare timișorean – indiferent de vârstă sau competențe digitale – poate să își creeze propriul cont unic. Prin acest cont, timișorenii pot accesa peste 300 de cereri și servicii pe care le gestionează Primăria Municipiului Timișoara, de la plata taxelor, la depunerea certificatului de urbanism sau acte pentru indemnizația copilului, fără a mai veni la ghișeu. De asemenea, plata impozitului pe clădiri, teren sau asupra mijloacelor de transport se poate face atât online, cât și fizic la casieriile din incinta sediului DFMT de pe str. Demetriade nr. 1 (incinta Iulius Town) sau la oficiile poștale din oraș”, mai spune comunicatul Primăriei Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.