CCIAT, în pragul Forumului Internaţional de Afaceri, unul dintre cele mai mari...

CCIAT, în pragul Forumului Internaţional de Afaceri, unul dintre cele mai mari evenimente de profil organizate la Timișoara. Florica Chiriţă: „Online s-a mai făcut, dar niciodată fizic, în aceeaşi sală”

0
DISTRIBUIȚI

Florica Chiriţă, preşedintele CCIAT (Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş), a vorbit la PRESSALERT LIVE despre provocarea organizării Forumului Internaţional de Afaceri (IBF), o premieră în lumea businessului şi la care şi-au anunţat prezenţa inclusiv firme-gigant din ţările participante.

„Acum spre internaţionalizare am fost plecată pentru că noi organizăm în premieră naţională şi chiar internaţională, pot să spun, un forum cu şapte ţări. Nu s-a mai organizat niciodată niciunde, este fizic. Dacă ştiam la ce mă înham sigur nu se întâmpla asta. Din ianuarie am început să călătorim, să merg la turci, la sârbi. Sunt Turcia, Serbia, Germania, Italia, Polonia, Bosnia Herţegovina şi România. La Centrul Regional de Afaceri. Nu ne-am închipuit că vor fi chiar 32 de firme sârbeşti, 34 de firme din Turcia… deci e multă lume. S-au înscris din toată ţara peste 150 de firme din România. Nu sunt numai din judeţul Timiş. Din absolut toată ţara. Avem foarte mulţi oficiali. Am convins, pe unde am umblat, să vină nu doar peşedinţi de camere de comerţ, să vină şi autorităţile centrale. Avem ambasadori care vin. Nu vin doar de protocol. Ambasadorii, cei care vin, au venit cu firme după ei. Am fost în vizită la ambasadorul Germaniei… În momentul în care am văzut că domnul ambasador pune accentul pe Camera de Comerţ Româno-Germană şi se axează pe ei cu firmele, am spus okay, m-am bucurat că ne-am cunoscut, şi în momentul în care puteţi să veniţi cu firme vă invităm la Camera de Comerţ, la Forumul Internaţional. Acei ambasadori pe care-i vedeţi au venit cu firme mari. Dau un exemplu, vine Turkish Airlines, firme foarte mari, pe care nu le aducea oricine”, a declarat Florica Chiriţă la PRESSALERT LIVE.

Evenimentul va începe mâine, de Ziua Europei, şi va dura două zile (9-10 mai), la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara.

„Până acum mă bucur că au funcţionat toate cum trebuie şi nu am alergat degeaba. Până acum avem 164 de firme româneşti şi avem 96 de firme străine. Asta spuneam că e premieră. Online s-a mai făcut, dar niciodată fizic, în aceeaşi sală. În afară că îi punem pe români să se întâlnească, fiecare o să aibă trei-patru parteneri din România. Ne scriu, avem o platformă în spate, şi scriu turcii că vor cu sârbii, sârbii cu italienii, italienii cu nemţii. Nu ştiu ce va fi acolo. Va fi ce va fi. Părerea mea e că numărul firmelor străine în Timiş va creşte exponenţial. Din punctul meu de vedere firmele care fac export vor creşte”, a adăugat prima femeie din România președinte al unei camere de comerţ.

Activitatea CCIAT va fi bogată în continuare în anul 2024 şi după IBF. „Mai avem o misiune economică în Australia, în care suntem 28 de firme. Să ştiţi că fiecare firmă care participă la această misiune, cu ajutorul ambasadei de acolo şi cu CCIAT, au minim trei parteneri de discuţie pentru asta. China, Japonia. Multe, o să vedeţi… În Japonia pot să spun că nu se omoară japonezii după produsele noastre, dar avem convingerea că o să avem trei-patru colaborări.


E suficient să ai din 12 firme care merg. America, SUA, undeva prin septembrie. Noi am făcut New York-ul foarte des, Washingtonul. Acum ne îndreptăm un pic spre Canada, pentru că am avut o doamnă ataşat economic în Serbia, care este extraordinară şi care ştie să ajute mediul de afaceri şi acum este în Canada. O avem pe ea acolo, ştim sigur că afaceri o să fie”, a adăugat Chiriţă.

Întrebată dacă a fost tentată să intre în politică, preşedintele CCIAT a răspuns că „n-aş intra niciodată în politică. Nu e sectorul meu, nu îmi place politica. Am primit invitaţii la evenimente politice… Mai bine stau aici unde pot fi premiată. Ministerul Afacerilor Externe a trimis prin Prefectură o distincţie pentru preşedintele CCIAT, o medalie pentru internaţionalizare. Şi nu o cunosc nici pe doamna ministru…”.

Despre vocea mai puţin auzită a mediului de afaceri în politica ţării, Florica Chiriţă a explicat: „Îmi pare foarte rău, dar dacă aţi ascultat puţin, voci din sistemul cameral… de fiecare dată spun că suntem de fapt singura entitate care avem acest drept printr-o lege. Să reprezentăm mediul de afaceri şi să facem lobby pentru mediul de afaceri. Noi suntem mereu prezenţi cu problemele mediului de afaceri… Noi Camera de Comerţ a României suntem undeva lăsaţi în spate. Spre deosebire de alte state… Punem presiune. Dacă vă aduceţi aminte noi am început organizarea administrativă, care este extrem de importantă. Cocoşăm mediul de afaceri (…) L-am auzit pe domnul Daraban. Da, au fost de acord, dar după alegeri, să reorganizeze sub forma a 15 judeţe sau regiuni. Este firesc şi este normal… O să vedeţi, după alegeri, noi nu o să ne lăsăm până lucrul acesta nu se va întâmpla”.

Despre ce ar schimba dacă ar avea puterea de a impune imediat legi, Chiriţă a vorbit despre: „Reorganizarea teritorială, asta ar fi obligatorie. Pentru că, aşa cum spuneam, antreprenoriatul uşor uşor va cădea. Nu ştiu cine va mai ţine în spate atâtea consilii judeţene şi aşa mai departe. Acolo sunt vicepreşedinţi şi primari, viceprimari, secretari şi secretară la secretară şi maşini şi de toate. Apoi trebuie să existe odată, eu am o problemă cu predictibilitatea, deci trebuie să existe o stabilitate. Eu tot vorbesc din prisma mediului de afaceri. Sunt situaţii în care nu avem ministerele pregătite pentru ca timpii de rezolvare a problemelor mediului de afaceri să fie foarte scurt. Nu se poate să stai după o adeverinţă, nu se poate să stai după o licenţă, nu se poate să stai luni de zile. Nu ai cum aşa ceva. Ministerul trebuie să fie oameni capabili, sunt şi acum, dar trebuie schimbat ceva”.

„M-aş îndrepta foarte mult spre învăţământul dual. Foarte mult. Aici trebuie să lucrăm şi să lucrăm cu specialişti. Dacă nu avem noi să-i aducem de afară. Dar ce avem noi avem foarte puţini. Concretizate în anumite zone. Braşovul funcţionează foarte bine. Noi Timişul funcţionăm foarte bine, dar în rest nu există învăţământul dual la nivelul la care ar trebui să fie. Sigur, ne uităm în grădina noastră, la firmele care nu sunt sprijinire pentru a face export. Pe mine cel puţin mă doare foarte tare când văd că importăm frigidere, şi noi am fost undeva acolo sus. Nu se poate să aduci o firmă aici care să facă tot ce înseamnă motoraşe ş.a.m.d. Şi să plece dincolo şi apoi să imporţi produsul finit din nou”, a mai spus Florica Chiriță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.