Cosmin Chira, candidatul PSD la Primăria Remetea Mare, vrea să scoată comuna dintre Timişoara şi Recaş din starea de stagnare din ultimii ani şi să o deschidă investitorilor interesaţi de poziţionarea ideală, aproape de aeroport şi autostradă.
Fost userist, actualul viceprimar din Remetea Mare, a explicat la PRESSALERT LIVE motivele pentru care a trecut în tabăra PSD-ului: „Eu am venit din mediul privat, nu am mai fost în administraţie publică până la momentul respectiv. Am crezut în valul USR de la momentul acela, mi-au oferit oportunitatea de a candida din partea lor la funcţia de primar. Din exterior, ce-i drept, lucrurile se văd total diferit faţă de cum se întâmplă în interior. Şi eu consideram la momentul respectiv că USR este probabil cel mai bun partid şi PSD-ul, un partid nu aşa de bine văzut. Dar din interior lucrurile stau cu totul diferit… Ceea ce se arată este una şi ceea ce se întâmplă este alta. Ideea este că în administraţie publică ai nevoie de ajutor, la nivel judeţean, la nivel naţional, dacă nu faci parte dintr-un partid politic bun, care este la guvernare, nu ai cum să reuşeşti… Nu am fost ajutat cât a fost la guvernare (USR), chiar din contră, ei au fost la guvernare o perioadă scurtă, la momentul respectiv având alianţă cu PNL la nivel naţional, şi am avut cred patru sau cinci proiecte depuse la vremea respectivă pe fonduri guvernamentale la CNI. Chiar îi rugasem să mă ajute, să implementez şi să le pun în aplicare cât mai repede, nu au reuşit să mă ajute. Ideea e că au şi ieşit după o scurtă perioadă de la guvernare şi acum cam toate instituţiile sunt politizate. Am nevoie de ajutor, să duc proiectele la bun sfârşit (…) În toată această perioadă m-am lovit de diferite uşi pe care trebuie să le deschid la diferite instituţii. Vă zic sincer, ce-i din partea şi unde au fost la conducere, cei din PSD, întotdeauna am fost ajutat. Cu diferite proiecte, mereu am fost ajutat. Şi cumva a înclinat balanţa spre acest lucru”.
„Cu Dominic nu am avut o relaţie aşa de apropiată, în sensul că nu am discutat foarte mult. Mai mult am discutat cu domnul viceprimar Ruben Laţcău. Era delegat pe partea de transport public. Şi am avut o colaborarea mai bună cu dumnealui, participând la diferite şedinţe din cadrul Societăţii Metropolitane de Transport. La momentul respectiv, când am intrat în administraţie, în 2021, Remetea Mare nu avea un transport public modern şi atunci am avut nevoie de ajutorul lor. Sincer m-au ajutat pe tema asta. În doar o lună şi jumătate de la preluarea mandatului am reuşit să introduc transportul în comun în Remetea Mare”, a mai spus Chira.
„Pentru că din postura de primar pot să fac mult mai multe lucruri decât din postura de viceprimar. Îmi doresc, sunt un om de acţiune, îmi doresc să rămână lucruri frumoase în urma mea şi vreau să am puterea de decizie ca să pot să implementez toate aceste lucruri. Remetea Mare este o comună periurbană şi, din păcate, a rămas mult în urma celorlaltor comune şi atunci sunt foarte multe priorităţi, dar în primul rând ar trebui să plecăm de la baza dezvoltării. Şi atunci ar trebui să extindem utilităţile în toate zonele, să finalizăm lucrările de canalizare, care încă sunt în desfăşurare în Remetea Mare. Să asfaltăm toate străzile, care în urma reţelelor de canalizare au fost degradate. Avem nevoie de o sală de sport nouă, de grădiniţă nouă. Proiecte pe care de altfel le-am şi depus în urmă cu doi ani şi jumătate la Bucureşti, pentru care aştept şi finanţare. Avem multe proiecte depuse, dar sunt multe de făcut”, a spus Chira despre motivele candidaturii şi proiectele vizate.
„Cam fiecare stradă din Remetea Mare este afectată în momentul de faţă, pentru că avem lucrări de canalizare în desfăşurare, care în urma lor creează foarte mare discomfort şi atunci fiecare stradă ar trebui asfaltată şi lărgită la cote normale. Sunt destul de mulţi kilometri, lucruri pe care nu le am primite din bugetul local şi o să apelăm la diverse platforme de finanţare pentru a finaliza acest proiect. Străzile din Remetea şi Ianova sunt asfaltate în momentul de faţă, cu mici excepţii, cartierele noi, acolo unde s-au făcut PUZ-uri noi, acolo sunt doar pietruite”, a mai spus acesta.
„Ne avantajează foarte mult zona”
Cosmin Chira a vorbit despre necesitatea unui PUZ pe zona industrială şi atragerea imediată a investiţiilor. „Ne avantajează foarte mult zona, suntem foarte bine aşezaţi geografic între autostradă şi aeroport şi viitoarea autostradă Timişoara-Moraviţa şi e păcat să nu ne dezvoltăm, pentru că în mare parte, 80% din bugetul local în momentul de faţă, vine din zona industrială. Nu e doar o idee. Pentru că şi în Remetea şi în Ianova avem în patrimoniul UAT-ului, suprafeţe de teren, începând de la 30 hectare de păşune, pe care o putem tranforma într-o zonă industrială, 30 în Remetea, 30 în Ianova. Cu siguranţă investitorii vor veni, pentru că practic Remetea Mare, fiind aşezată între autostradă şi aeroport, cu siguranţă e o atracţie. Orice PUZ pe care-l facem, indiferent că e industrial sau zonă de locuinţe, durează cam un an, un an şi jumătate, după care urmează extinderea utilităţilor. Eu zic că undeva până la doi ani ar trebui să ne încadrăm cu aceste PUZ-uri. Care ne-ar aduce plusvaloare şi ne-ar ridica foarte mult bugetul local. Am avut şi în această perioadă investitori care voiau să cumpere terenuri private, doar că pe marginea drumului naţional sunt foarte multe terenuri care nu sunt reglementare urbanistic.
Nu sunt PUZ-uri făcute şi atunci preferă să meargă în alte părţi. De exemplu, un investitor mare, care voia să construiască pe 15 hectare un parc industrial, din păcate nu s-a înţeles cu proprietarul şi, să spunem că s-a înţeles pe partea financiară, dar pentru faptul că a trebuit să aştepte un an, un an şi jumătate până la finalizarea PUZ-ului, a încurcat foarte mult, şi a decis să plece în altă parte. A plecat în Giarmata…”, a subliniat Cosmin Chira.
Altfel, candidatul PSD se aşteaptă ca şi Remetea Mare să fie vizată de dezvoltatorii imobiliari, dar vrea să evite haosul din unele localităţi de lângă Timişoara: „Inevitabil, fiind o comună periurbană aceste probleme vor apărea în viitor. Pentru că legea e făcută de aşa natură încât în unele situaţii îţi permite să faci nişte locuinţe colective chiar între casele unifamiliale sau duplexuri şi aşa mai departe. Şi atunci făcând nişte locuinţe colective la un moment dat se pot apartamenta şi acele locuinţe devin de fapt blocuri. Vor apărea şi aceste lucruri, dar trebuie să le ţinem sub control. Am văzut cum s-a dezvoltat în alte localităţi şi având un exemplu de acolo am putea cumva să reglementăm această situaţie să nu apară şi la noi. Da, am fost ocoliţi, ce-i drept. Remetea Mare, din păcate, nu numai că nu s-a dezvoltat pe partea asta de investiţii imobiliare, dar nu s-a dezvoltat nici pe partea de investiţii pe zona industrială şi acolo avem un potenţial uriaş… Şi eu vedeam acum patru ani că se va dezvolta într-un ritm mult mai alert, lucrurile de multe ori în periurban se dezvoltă din inerţie. Aici lucrurile parcă stagnează cumva în momentul de faţă”.
„Din păcate nu avem nicio sală de sport, o grădiniţă nouă, sunt multe lucruri pe care trebuie să le luăm etapizat şi să dezvoltăm comuna sănătos. După finalizarea reţelei de canalizare avem un proiect multianual în desfăşurare pentru asfaltarea tuturor acceselor auto, construirea trotuarelor, pentru că nici trotuare nu sunt. De exemplu pe strada principală în Remetea Mare nu avem trotuare în 2024. S-a aşteptat foarte mult pentru introducerea reţele de canalizare. Este un proiect depus de Aquatim din 2014, care trebuia să intre în vigoare din 2018 şi suntem în 2024 şi nici acum nu este finalizat. Sunt convins că niciun primar care ar fi fost, nu şi-ar fi asumat, având un proiect în derulare, să asfalteze, să construiască trotuare, să asfalteze accesele auto, ulterior fiind sparte acestea”, a adăugat Chira despre problemele de infrastructură.
„Acum nu vreau să spun că voit sau nevoit, dar lucrurile stagnează şi încă suntem la nivelul acela de rural deşi suntem la doar opt kilometri de Timişoara. E ciudat, de aceea cred, cu tot respectul pentru cei care au fost la conducerea comunei până în momentul de faţă, că e momentul să ne dezvoltăm în final şi totul pleacă inclusiv de la bugetul local, care trebuie mărit. Prin crearea zonei industriale, prin crearea de locuri de muncă şi aşa mai departe. Între Remetea Mare şi Ianova exista un drum expres, care făcea legătura de la autostradă la aeroport, şi am vrut neapărat aceste proiect să fie cu descărcare la Drumul Comunal 62, pentru că în momentul acela ar fi explodat zona. Pe SF s-a făcut sens giratoriu pe DC 62, care face legătura, ceea ce înseamnă că zona aceea, între Remetea Mare şi Ianova, de şapte kilometri, se va dezvolta foarte bine pe parte industrială. Aşa este prevăzută şi în PUZ”, a explicat Cosmin Chira.
Candidatul PSD susţine că nu a fost tentat să accepte vreo şpagă, precum cazul edilului de la Satchinez, şi e încrezător în faptul că cetăţenii îl vor alege pe 9 iunie pentru că îl cunosc foarte bine: „Inevitabil în acest domeniu, o să vină astfel de propuneri. Cu siguranţă cine spune că nu a avut ar minţi, ştiţi domeniul. Eu ştiu pentru ce am intrat în administraţie publică, nu am intrat pentru a face bani, nu am intrat pentru a mă dezvolta financiar. Oamenii locului mă cunosc şi ştiu acest lucru. Am intrat să fac treabă, să mă implic, pentru că până la urmă cineva trebuie să-şi asume şi acest lucru. Nu este uşor. Şi pentru mine era mai convenabil să privesc lucrurile din exterior şi să-mi văd de viaţa mea privată, care la momentul respectiv mergea foarte bine şi merge în continuare. Dar am ales să mă implic, am ales să fac treabă şi nu am fost tentat să iau şpagă. Nu mi-e teamă absolut deloc, sunt convins că voi câştiga. Nu vreau să fiu lipsit de modestie sau ironic. Domnul primar e principalul contracandidat. Sunt şase candidaţi pentru Primăria Remetea Mare. Este concurenţă, dar sunt convins că oamenii locului şi la experienţa pe care am acumulat-o în aceşti trei ani de zile în administraţie publică şi experienţa acumulată în viaţa privată, acolo unde am demonstrat lucruri pozitive, mă ajută foarte mult şi mă recomandă a fi persoana potrivită pentru a administra comuna Remetea Mare în următorii ani. Sunt convins de treaba asta şi dacă nu eram convins nu mă băgam în această cursă electorală… Organizaţia USR a plecat toată, alături de mine, pentru că în mediul rural nu contează partidul, contează omul şi oamenii mă cunosc pentru felul meu de a fi. Îmi ştiu caracterul şi nu contează că am trecut la PSD. Din exterior lucrurile par mai diferite decât în interior. Toată lumea cumva înjură sau reacţionează agresiv când aud de Partidul Social Democrat, dar vă spun sincer, e cel mai puternic partid la ora actuală şi oamenii care sunt în interiorul partidului sunt oameni cu care poţi colabora, oameni cu viziune şi oameni cu care am toată speranţa că pot face lucruri remarcabile pentru Remetea Mare”.