Ilie Sîrbu: „Mai sunt şi alte străzi blocate în Timişoara!”. Neregulile constatate...

Ilie Sîrbu: „Mai sunt şi alte străzi blocate în Timişoara!”. Neregulile constatate în inventarul clădirilor din oraş

2
DISTRIBUIȚI

Ilie Sîrbu, candidatul AUR la Primăria Timişoara, a dezvăluit la PRESSALERT LIVE că pe lângă strada Cezar, există mai multe străzi închise în oraş, dar a căror situaţie e ignorată de autorităţile locale, la fel cum e şi cazul unor spaţii cu altă destinaţie.

„Ideea a fost că după 2012-16 încoace, Timişoara a intrat într-un regres clar, din toate punctele de vedere. Am ajuns să ne uităm cu jind la celelalte oraşe, chiar mai mici decât Timişoara, în ultima vreme. Şi ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am spus: uite, că există o nişă! Mai întâi a fost constituirea acelei Asociaţii Salvaţi Patrimoniul Timişoara, care a fost pentru mine o rampă de lansare din toate punctele de vedere. Şi am reuşit să ne impunem într-o oarecare măsură pe această nişă, care nu era acoperită de niciun ONG. Toată lumea căuta să câştige bani rapid. Iar noi ne-am pus aşa ca o pavăză, şi am reuşit de mai multe ori să blocăm câteva PUZ-uri, care din punctul meu de vedere erau ilegale, aşa cum a fost PUZ-ul de pe Kiriac… Un alt motiv a fost că, uite, dacă ne uităm în jurul nostru, ceea ce se întâmplă nu se întâmplă bine şi asta spun referitor la acest neoprogresism, neobolşevism, care se propagă…”, a spus Ilie Sîrbu.

Despre scandalul cu USR la lipirea afişelor, care a dus a doua zi la retragerea atribuţiilor viceprimarului Tabără, pe care l-a consiliat până în 11 martie, Sârbu a explicat: „Noi nu ne-am dus cu scandal. Acolo a fost, după cum ştiţi, şi dumneavoastră, cam tot ceea ce se întâmplă, tot ce a făcut USR-ul, a fost să se caţere pe umerii unor oameni. Aşa cum a fost la nivel naţional, pe umerii lui Dragnea. Iar la nivel local pe ceea ce a însemnat Nicolae Robu, pe greşelile pe care le-a făcut primarul de atunci al Timişoarei. Iar acum ei au încercat să se victimeze, arătând Europei şi întregii lumi, că cei de la AUR, nişte extremişti, au venit să perturbe liniştea, în miezul nopţii, o linişte de lipire de afişe. Eu le-am zis mai în glumă mai în serios: A fost o noapte a afişelor lungi, pentru că noi, în Piaţa Unirii, acolo avem noi sediu. Şi ne-am dus şi noi spre locul de afişaj. Şi acel panou imens, prost pus, o dată pe spaţiul verzii, era legat cu nişte sârme, care nu se vedeau, ei au înconjurat acest panou şi noi nu am avut ce să facem efectiv. Şi atunci, de aici a fost acel balet spectaculos pe care l-aţi văzut, al viceprimarului Laţcău, că cineva a pus mâna pe el, pentru că unul dintre colegii mei a vrut să meargă şi el să pună un afiş undeva. S-a pus în parte şi a sărit în sus: Doamne, m-a atins pe mine! Iar toţi pe care-i vedeaţi că se clătinau se loveau de acele sârme… Nu noi le-am pus.


Cam asta a fost”.

Ilie Sîrbu consideră că acţiunea lui Fritz de a deschide într-un târziu strada Cezar a fost una electorală, în condiţiile în care există ale situaţii similare, unele poate chiar mai importante dar care sunt ignorate de autorităţi: „Pe vremea domnului primar Ciuhandu au început aceste recuperări. Iar ceea ce aţi văzut, legat de strada Cezar, aş putea spune că acea iniţiativă îmi aparţine, am avut o discuţie cu domnul viceprimar şi i-am prezentat mai multe străzi care sunt închise. Strada Cezar nu există în Nomenclatorul Timişoarei în acest moment! Este o stradă care apare în perioada interbelică şi apoi dispare. Avem strada Carol Robert de Anjou, care leagă Piaţa Libertăţii de Eugeniu de Savoya. Proprietarii de acolo, pur şi simplu. Probabil că-s mafioţi de-şi permit să închidă o stradă. Nu oricine îşi permite să închidă o stradă…. E o firmă acolo, o firmă mare, acolo sunt spaţii de depozitare… ea există în Nomenclatorul străzilor din Timişoara. Mai există strada Bolintineanu, unde este Elba, care leagă de la pod cu strada Gării, care iară este închisă, chiar am fost acolo, scrie proprietate privată. Acolo de ce nu se duce domnul Dominic Fritz să rezolve problema? Mai avem strada Sf. Rozalia, unde este Politehnica, alt clan. Clanul Politehnicii. Rozalia porneşte din Doja, merge pe lângă Academie şi pe alee până pe Traia Lalescu, ar trebui şi aia deschisă. Sunt bariere, deci nu se poate circula pe ea deloc. Teoretic ea figurează stradă, nu alee! Şi mai sunt multe străzi. Cu alte străzi care sunt în Nomencalator nu-l interesează. Sunt chestiuni care sunt gândite în laboratoarele pentru campanie electorală (…) Străzile nu pot să fie înstrăinate, dacă s-a făcut aşa ceva este o infracţiune!… Aş mai avea o întrebare aşa, retorică: de ce nu s-a pus problema asta a deschiderii străzii Cezar în momentul când s-a lucrat la Balneo?”.

„Situaţia spaţiilor cu altă destinaţie din Timişoara, sunt undeva la 306 spaţii cu altă destinaţie care sunt într-o situaţie dezastruoasă. Nu sunt conectate la reţelele utilitare. Sunt destinate comerţului, orice în afara locuirii. Avem de exemplu pe strada Ştefan cel Mare nr. 38, avem trei spaţii acolo, unul chiar de 280 mp într-o stare jalnică. Deşi există cumpărător nu s-a vrut să urce pe licitaţie, pentru că sunt oameni doritori, care vor aceste spaţii, dar nu vor să le scoată la licitaţie, preferă să rămână aşa. O situaţie care este foarte gravă este situaţia inventarului. Inventarul este rostogolit de la un an la altul şi nu este actualizat, deloc. De exemplu, am descoperit o casă, Deaconu Coresi, Calea Şagului spre noi, nr. 2, o casă de 180 mp plus curte încă 300 mp. Care este valoarea ei în actele contabile ale Primăriei? … este 3 lei şi doi bani… Inclusiv situaţia străzii Cezar a fost solicitată de Curtea de Conturi. Asta a uitat să spună domnul Samuel”, a concluzionat Sîrbu.

2 COMENTARII

  1. USR ul nu este o alternativă. În spate sunt tot lătrăii din fostele partide defuncte, care și-au creat oportunități. Mulți oameni noi fără pregătire scoși în față. Cei care cred că „ăștia sunt mai buni decât ceilalți” se înșeală amarnic.
    Și uite așa, fiind neinformați au impresia că toate veniturile astea noi le vor face treburile.

  2. O situație revoltătoare este și cu drumul public (practic, o stradă dar care n-are niciun nume, deși e extrem de bine poziționată) care trece pe lângă Galeria 1 (în spatele Complexului Kappa) și care dă în sensul giratoriu care unește Bulevardul Antenei cu Calea Sever Bocu. Acea stradă, care trece pintr-o parcare chipurile privată se închide cu lanțuri după orele de funcționare ale magazinelor din zonă. Chiar privat să fie acel teren, tot cred că ar trebui să fie deschis circulației publice, dată fiind utilitatea sa incontestabilă pentru accesul autovehiculelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.