
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Timiș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au desfășurat astăzi o razie în șase locații din județele Timiș, Cluj, Sibiu, Maramureș și Bistrița-Năsăud.
Operațiunea, care face parte din acțiunea denumită „Jupiter”, vizează un dosar penal în care se suspectează că reprezentanții unor societăți comerciale ar fi falsificat documentele de transport pentru a evita plata tarifelor aferente autorizațiilor speciale.
Prejudiciul creat este estimat la 490.753 de lei.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe înscrisuri și medii de stocare care urmează a fi analizate de anchetatori. Suspecții sunt cercetați pentru înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și uz de fals.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Timiș.