Sărbătoare la Cetatea Devei. Istoria fortificației veche de aproape 800 de ani

Sărbătoare la Cetatea Devei. Istoria fortificației veche de aproape 800 de ani

0
DISTRIBUIȚI

Cetatea Devei este una din cele mai însemnate fortificații medievale transilvănene, ridicată pe un deal aflat acum în mijlocul orașului la jumătatea secolului al XIII-lea, după marea invazie tătară din 1241, cel mai probabil de regele maghiar Béla al IV-lea.

Ea avea menirea de a păzi intrarea dinspre Valea Mureșului spre Transilvania, pentru a preîntâmpina noi invazii, și a avut, timp de peste cinci secole, o istorie glorioasă.

De la cetate voievodală la ruină

Cetatea regală a devenit la începutul secolului al XIV-lea reședință voievodală, a aparținut familiei Huniazilor iar apoi mai multor familii princiare, epocă în care avea rolul de a supraveghea eventuale atacuri turcești dinspre Banatul intrat sub stăpânire otomană. În timpul stăpânirii habsburgice a fost transformată în fortificație bastionară și a fost instalată aici o garnizoană imperială.

A fost loc de refugiu al nobilimii maghiare după izbucnirea răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, ulterior pierzându-și importanța miliară ca urmare a apariției unor noi tehnici de luptă, dar cetatea l-a impresionat pe împăratul Iosif al II-lea cu prilejul unei călătorii făcute în Transilvania, acesta alocând o sumă considerabilă de bani pentru reconstruirea ei.

În timpul revoluției de la 1848, cetatea a fost luată în stăpânire de revoluționarii maghiari și  a fost distrusă în bună parte în urma exploziei unei magazii cu praf de pușcă, după care materiale din ruine au fost folosite de localnici pentru construirea unor case.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, cetatea a fost preluată de Societatea de Istorie, Arheologie și Științele Naturii a comitatului Hunedoara și a intrat în circuitul turistic, iar la jumătatea secolului trecut au avut loc noi renovări de amploare.

O cetate medievală „modernizată”

Astăzi, cetatea este principalul reper turistic al orașului iar în ultimii ani au avut loc importante lucrări de restaurare a acesteia, în bună parte cu fonduri europene obținute prin ADR Vest, pentru a putea fi vizitată în întregime de turiști. A fost inaugurată și o nouă telecabină cu o capacitate de 30 de persoane și au fost reamenajate stațiile de așteptare de la plecare și sosire.

Deși investiția s-a ridicat la peste 23 de milioane de lei, multe amenajări au dus însă la schimbarea aspectului medieval al cetății, elementele „moderne” neavând nici o legătură cu vechea înfățișare a acesteia, ceea ce a provocat numeroase nemulțumiri.

Serbări dedicate cetății

Celui mai important monument istortic al Devei i-au fost dedicate „Serbările Cetății”, atât pentru locuitorii orașului cât și pentru vizitatori. În acest an, în trei zile de sărbătoare, între 24 și 26 mai, vor avea loc spectacole și va răsuna muzica  de toate genurile, cu unii dintre cei mai în vogă artiști. Pe lângă trupele locale care vor concerta în primele două zile în piața de la poalele cetății, duminică, muzica populară va fi reprezentată în mare parte de artiști deveni, precum și de ansamblul folcloric „Silvana”, emblematic pentru orașul Deva.

În prima zi a așteptatului eveniment, începând cu ora 18:00, vor urca pe scenă trupele „Art Adventure”, „The Story”, „Quas”, „The Motans” și Alina Eremia, iar sâmbătă, de la aceeași oră, publicul îi va putea asculta pe Roxana Olșanschi, Florin Mureșan, Feli, și trupele „Vremuri”, „Gino& Band” și „Zdob și Zdub”.

Ansamblurile folclorice „Silvana” și „Silvana Junior”, alături de invitații Amalia Otea, Bianca Sîrb, Ovidiu Pîs, Lorena Cheregi, Letiția Mihuțiu, Simi Belea, Cristina Muntean, Ovidiu Olari și Ana Almășana Ciontea vor prezenta un program pentru iubitorii de folclor, începând cu ora 17:00.


Pe parcursul anului, mai multe evenimente cultural-artistice sunt preconizate să aibă loc și în incinta cetății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.