Aproape 50 de sancțiuni în doar trei ore, după o acțiune a...

Aproape 50 de sancțiuni în doar trei ore, după o acțiune a polițiștilor de la Rutieră, împreună cu RAR

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Marți, în intervalul orar 19:00 – 22:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au organizat o acțiune care a avut ca scop „prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool și droguri, verificarea stării tehnice a vehiculelor, combaterea fenomenului migrațional, asigurarea unui climat de ordine de siguranța publică în rândul participanților la traficul rutier”.

„Polițiștii au desfășurat activități în filtre rutiere organizate pe strada Popa Șapcă din Timișoara și pe Calea Timișoarei din localitatea Giroc. La acțiune au participat și patru lucrători din cadrul Registrului Auto Român și un echipaj din cadrul Serviciului Rutier. În cadrul acțiunii, au fost efectuate patru testări drugtest, 43 testări alcooltest, au fost legitimate 113 persoane și controlate 83 de autoturisme și 47 de motociclete”, a transmis IPJ Timiș.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 49 de sancțiuni în valoare totală de 9.590 lei. Totodată, au fost reținute 13 permise de conducere (dintre care două pentru conducere agresivă și șase pentru neacordarea priorității pietonilor) și retrase 20 de certificate de înmatriculare pentru constatarea defecțiunilor tehnice ale autovehiculului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.