Campioană mondială la minifotbal, România s-a calificat în finala Europeanului din Bosnia...

Campioană mondială la minifotbal, România s-a calificat în finala Europeanului din Bosnia şi Herţegovina

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Facebook / Federația Română de Minifotbal

România și Kazahstan au repetat vineri seara scenariul din finala dramatică de la Campionatul Mondial de Minifotbal din 2023. De data aceasta, cele două au jucat semifinala Campionatului European, cu deznodământ identic, România învingând la lovituri de pedeapsă și calificându-se în finală.

După ce și-au disputat titlul mondial în 2023, atunci când „tricolorii” au egalat pe final de meci și apoi au câștigat trofeul la penalty-uri, cele două s-au reîntâlnit în semifinala europeanului din din Bosnia & Herțegovina. La capătul timpului regulamentar de joc scorul a fost 1-1.

România – Kazahstan 1-1 (pen. 3-1)

După câteva faze de poartă ce se puteau concretiza cu gol, în primele 10 minute, kazacii au avut prima mare ocazie, când Tarzhanov a primit în care, de unde a șutat în bară.

Kazahstan a deschis scorul în minutul 16, prin Tuleppov, care l-a învins cu un șut din voleu pe portarul Nițu.

Același Nițu, care în minutul 23, a șutat de la distanță, fiind foarte aproape de a egala.


Portarul kazac Rushinas, a ieșit apoi de două ori la rampă cu două intervenții salvatoare, ultima la șutul din voleu, de la distanță, al lui Mircea Ungur.

Același Mircea Ungur a greșit o pasă la începutul reprizei secunde, mingea ajungând la Tuleppov, care însă nu a reușit să fructifice în fața lui Nițu.

Românii intensifică ofensiva și Balea ratează o mare ocazie în minutul 27, după un șut pe lângă poartă, liber, din careu. Mocanu se înscrie și el pe lista marilor ratări, după ce șutul său spre poarta goală a fost respins in extremis.

Eforturile ofensive ale României se concretizează în minutul 36, când Mircea Ungur a egalat cu un șut din voleu, la colțul lung.

Cu un minut înainte de final, românii au avut o bară, după care, la capătul celor 50 de minute de joc, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare.

Grigoryev a șutat în transversala porții lui Nițu, la a doua execuție a kazacilor, în timp ce la România Marius Balogh, Andrei Șumălan și Vasile Pop au marcat, pentru a aduce o prezență în finală.

Acolo unde vor întâlni Serbia, care a învins cu 5-0 Franța.

Finala se joacă sâmbătă, de la ora 21:30.

Lotul României la Campionatul European de Minifotbal:

Ionuț Neacșa, Dumitrașcu Gabriel, Mircea Popa, Șaim Viorel, Andrei Balea, Tineiu Cătălin, Pop Vasile, Mircea Ungur, Mocanu Vlad, Nechita Alexandru, Dumitrovici Raul, Nițu Dragoș, Marius Balogh, Șumălan Andrei, Sîplăcan Iulian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.