Locuri perfecte pentru evadări de weekend și drumeții, în Timiș (foto)

Locuri perfecte pentru evadări de weekend și drumeții, în Timiș (foto)

2
DISTRIBUIȚI
<


p>

Pentru iubitorii de drumeții dornici să iasă la aer chiar și în aceste zile caniculare ale începutului de vară, la distanțe nu prea mari de casă, peșterile, cascadele sau pădurile sunt o adevărată binecuvântare oferită de natură, mai ales în partea de est a județului Timiș, unde relieful montan din Munții Poiana Ruscă, o zonă de interes turistic care  ocupă peste 350 de kilometri pătrați, este prevăzută cu numeroase trasee care merită parcurse.

Pădurea de la Bazoș, o rezervație dendrologică cu specii de pe cinci continente

Nu departe de Timișoara, la Bazoșu Nou, între râurile Bega și Timiș, pe o suprafață de 60 de hectare, se află o rezervație dendrologică de o mare biodiversitate, cu două trupuri de pădure în care au crescut numeroase specii exotice provenite prin schimb internațional de pe cinci continente, și cea mai completă colecție de stejari americani și carya din țară. În pădurea naturală de stejar, cu o vechime de peste 150 de ani, au fost aduse, la începutul secolului trecut, zeci de specii botanice din America, mai ales de la arboretul Universității Harvard.

Din 1994, pădurea de la Bazoș e declarată arie protejată și face parte din Asociația Internațională a Grădinilor Botanice. Printre speciile cele mai remarcabile pot fi amintite abanosul, arborele cu lalele, arţarul american, ienupărul de Virginia, nucul american, ulmul plângător, salciile plângătoare, viţa americană, gutuiul japonez.

Tunelul săpat cu dalta, Peștera Albastră și sfinxul de la Crivina

Satul Poieni, care aparține de comuna Pietroasa, este un punct de plecare pentru mai multe drumeții în Munții Poiana Ruscă. De aici se poate ajunge, pe un traseu ușor și nu prea lung, care trece prin pădure, pe lângă râul Valea Mare, la cascada Șopot iar din parcarea aflată aici incepe drumul spre locul numit de localnici La Tunele, unde se mai află un singur tunel rămas intact, despre care localnicii povestesc că a fost săpat cu dalta. Celelalte s-au distrus după dezafectarea, în ultimul deceniu al secolului trecut, a drumului mocăniței, o cale ferată cu ecartament îngust pe care se transporta lemnul de fag adus din munți până la Margina, unde se fabrica mangalul.

Tot în Munții Poiana Ruscă, nu departe de localitatea Pietroasa, după un drum de aproximativ o oră care se parcurge ușor pe jos, în pas domol, pe un traseu marcat, se află Peștera Albastră. Este o peșteră nu prea mare, dar unică pentru cromatica sa, numită de speologi „albastru de Pietroasa”, iar din satul Românești, pe versantul stâng al văii Fărășești, se află peștera Românești, cu o suprafață de aproape 1.500 de metri, dispusă pe trei nivele. Accesul turiștilor este permis pe galerii care au o lungime de 340 de metri.

Tot în apropierea comunei Pietroasa se află și Pietrele Cohului, un labirint de stânci aflate într-o poiană, la care se poate ajunge pe un drum forestier de aproximativ șapte kilometri, cu un izvor pe traseu, numit „izvorul cu apă vie”. Tot pe raza comunei, aproape de satul Crivina de Sus, se află o altă piatră uriașă, care, pentru forma dobândită în urma eroziunii, e cunoscută sub numele de „sfinxul de la Crivina”.

Ascensiuni montane, pe jos sau cu mașina

Lângă satul Cornet, care aparține de comuna Nădrag, se află cascada Cornet, la care se poate ajunge fie pe jos, fie cu mașina, pe un drum pietruit, mărginit de pădure și de un pârâu. Tot din Nădrag, cei care se încumetă la ascensiuni montane pot ajunge pe vârful Padeș, cel mai înalt din Munții Poiana Ruscă, de aproape 1.400 de metri, pe vârful Rusca, al doilea ca înălțime, pe un drum care șerpuiește printre culmile împădurite, sau spre alte vârfuri de înălțime mai mică.

Spectaculosul drum numit „Transluncani”, cu serpentine săpate în bună parte în munte, care pornește din satul Luncanii de Jos și urcă până la 700 de metri înălțime, oferă turiștilor locuri de popas răcoaroase lângă pădurile care mărginesc șoseaua, de unde pot admira priveliști minunate respirând aerul curat de munte.

Zone de agrement la Valea lui Liman și Surduc

În Munții Poiana Ruscă, tot pe raza comunei Tomești, se află și complexul turistic Valea lui Liman, cu bază de agrement și posibilități de cazare care asigură tot confortul,  dar și opțiuni de camping, oferind condiții pentru a petrece în natură ceva mai mult de o zi. Există poteci marcate până la vârful Padeș, de unde poate fi admirată întreaga zonă, pot fi vizitate peșterile sau lacul fosilifer Rădmăneşti, aflat într-o arie protejată paleontologică, unde au fost descoperite fosile de moluşte din era terţiară.

În apropierea comunei Fârdea, lacul Surduc, înconjurat de vegetație abundentă și păduri,  este, de asemenea, un loc îndrăgit de mulți timișeni, care îl consideră un loc ideal pentru zilele toride de vară, căci oferă diverse posibilități de destindere și de petrecere plăcută a timpului în aer liber.

Surse foto: romaniatravel.guide.ro, viziteaza-romania.com

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.