
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus astăzi în executare trei mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2023, o femeie, în vârstă de 69 de ani, în calitate de administrator al unei asociații de proprietari din municipiul Lugoj, ar fi încasat de la locatari sumele de bani aferente plății cheltuielilor pentru serviciile de apă/canal și salubritate, însă nu ar fi achitat aceste sume în totalitate furnizorilor de servicii, o parte dintre acestea utilizându-le în interes personal.
În urma percheziției au fost identificate și ridicate mai multe înscrisuri, în vederea continuării cercetărilor. În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 6 iunie 2024, femeia de 69 de ani a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare în formă continuată”, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a persoanei bănuite de comiterea faptei. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Lugoj.