În fața a peste 25.000 de suporteri români, prezenți la Frankfurt, naționala de fotbal a României s-a calificat miercuri în optimile de finală ale Euro 2024 din Germania, de pe primul loc în grupă. Tricolorii au remizat cu Slovacia, scor 1-1, și va juca cel mai probabil cu Slovenia, în optimi.
Slovacia a deschis scorul în minutul 24 în partida cu România, însă Răzvan Marin a egalat înainte de pauză, astfel că cele două echipe se aflau la egalitate la jumătatea partidei. Repriza secundă nu a adus modificări pe tabelă, astfel că ambele echipe au obținut calificarea, România de pe locul unu, iar Slovacia de pe locul 3. În celălalt meci Belgia și Ucraina au terminat la egalitate, 0-0, Belgia ocupând astfel locul secund, urmând să joace în optimi cu Franța.
Tribunele stadionului din Frankfurt sunt în mare parte galbene miercuri seara, la ora startului meciului dintre România și Slovacia, din ultima rundă a fazei grupelor, la Euro 2024. Tricolorii, considerați de selecționerul Iordănescu, „generația de suflet”, pot obține calificarea în optimi.
Primul imn intonat a fost „Deșteaptă-te române”, în ziua în care România a sărbătorit „Ziua Drapelului”, urmat de „Zdravljica”, imnul de stat al Slovaciei.
Lovitura de începere a aparținut echipei Slovaciei, în condițiile în care peste 25.000 de suporteri încurajau echipa națională a României din tribune.
Slovacii au vrut să repete isprava Belgiei din meciul cu România și au inițiat un atac periculos chiar în primul minut, dar tricolorii au respins acțiunea susținută a adversarilor.
Băieții lui Iordănescu au trecut rapid în jumătatea adversă și au făcut presing avansat, dar primul corner i-a avut ca executanți pe slovaci. Lovitura de cap a lui Hancko însă a fost slabă, fără emoții pentru Niță.
Prima mare ocazie a meciului l-a avut ca protagonist pe Rațiu, urcat surprinzător pe poziție de atacant. El a pătruns în careul advers de unde a șutat plasat, însă nu destul cât să îl învingă pe Dubravka. Mingea respinsă de acesta a ajuns la Hagi, care șutat din prima, însă peste poartă.
Minutul 22 a consemnat și prima mare ocazie a slovacilor, după cele trei cornere pe care le-au avut până în acel moment. Haraslin a executat din flancul stâng al atacului slovac o lovitură liberă nederanjată de nimeni, care a trecut puțin pe lângă poartă.
Peste doar două minute, Duda a deschis scorul cu o lovitură de cap bine plasată din fața careului de 6 metri, după centrarea lui Kucka., dintre trei fundați români.
Încurajați de reușită, slovacii au avut câteva momente de dominare, tricolorii resimțind golul primit, dar s-au adunat repede și în minutul 33 Rațiu a șutat din nou de la distanță, dar pe centrul porții.
Ianis Hagi e faultat la limita careului de 16 metri și, după o analiză VAR, arbitrul partidei dictează lovitură de la 11 metri. Răzvan Marin a transformat penalty-ul din minutul 37 și România a egalat, 1-1.
Cinci minute mai târziu, românii recuperează o minge la mijlocul terenului, dar pe contraatac Drăguș nu găsește soluția ideală, șutând pe lângă poartă din marginea careului, în condițiile în care avea variante de pasare.
În primul minut suplimentar de joc, Burcă e nevoit să facă un fault în flancul drept, de unde slovacii efectuează o lovitură liberă, executată însă slab.
Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 1-1, nu înainte ca Bancu să fi primit un cartonaș galben, pentru joc periculos, astfel că va lipsi într-o eventuală optime de finală.
După revenirea de la vestiare, slovacii au încercat să preseze ofensiv, dar românii au replicat bine și au mutat jocul la mijlocul terenului.
Minutul 50 aduce emoții suporterilor români din tribune, la o fază la care defensiva tricoloră e neinspirată, Drăgușin fiind aproape de un autogol, cu Niță pe fază.
Haraslin îngheață din nou sângele românilor, când la o pătrundere în careu șutul său la colțul scurt a fost parat de Niță.
Intensitatea jocului scade timp de câteva minute, după un start de repriză fulminant.
Iordănescu ia măsuri defensive și îl introduce pe Deian Sorescu în locul lui Florinel Coman, în minutul 58.
Pe o ploaie torențială venită din senin, România ratează o dublă ocazie, cu un prim șut al lui Răzvan Marin, respins de Dubravka, pentru ca imediat apoi, Drăguș să trimită din marginea careului foarte puțin peste poartă.
Vine rândul Slovaciei să pună în mare pericol poarta lui Niță, care reușește să respingă cu piciorul, cu un reflex de ultim moment, șutul din poziție centrală executat de Strelec. Imediat după aceea, Haraslin șutează defectuos, peste poartă, din poziție ideală.
Ruperea de nori și un vânt năpraznic afectează calitatea jocului, în timp ce Iordănescu face două schimbări, introducându-i pe Man și Pușcaș, în locul lui Denis Drăguș și Ianis Hagi.
Haraslin e înlocuit de Suslov, iar Bozenic intră în locul lui Strelec, în minutul 70.
Așa cum era de așteptat, ambele echipe au căutat să securizeze calificarea, rezultatul fiind favorabil ambelor naționale. Totuși, ambele echipe au încercat să-și creeze faze de poartă, însă făr să neglijeze defensiva, consolidată și de Iordănescu cu încă un fundaș, Adrian Rus, în locul lui, Răzvan Marin.
Mișcări defensive au făcut și slovacii, astfel că minutele suplimentare de joc nu au mai adus surprize.
„Zidul galben” al suporterilor români a inundat străzile din Frankfurt înaintea partidei, nesperiați de faptul că la ora meciului se anunțau temperaturi de aproximativ 30 de grade.
Selecționerul Edward Iordănescu a trimis în teren un unsprezece de start în care Ianis Hagi a fost titularizat.
Față de meciul cu Belgia, Iordănescu a efectuat două modificări, titularizându-l din nou pe Florinel Coman și în premieră la Euro 2024, pe Ianis Hagi, în locul lui Dennis Man și Valentin Mihăilă.
Echipa de start a României, cu care tricolorii atacă o calificare istorică:
România: 1. Niță – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 6. M. Marin, 10. Hagi, 11. Bancu, 15. Burcă, 17. Coman, 18. R. Marin, 19. Drăguș, 21. Stanciu-cpt. Selecționer: Edward Iordănescu
Rezerve: 12. Moldovan, 16. Târnovanu – 4. Rus, 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 13. Mihăilă, 14. Olaru, 20. Man, 22. Mogoș, 23. Sorescu, 24. Racovițan, 25. Bîrligea, 26. Șut
Slovacia a aliniat la start următoarea echipă:
SLOVACIA: 1. Dubravka – 2. Pekarik, 3. Vavro, 14. Skriniar, 16. Hancko – 19. Kucka, 22. Lobotka, 8. Duda – 26. Schranz-cpt, 18. Strelec, 17. Haraslin. Selecționer: Francesco Calzona
Rezerve: 12. Rodak, 23. Ravas – 4. Obert, 5. Rigo, 6. Gyomber, 7. Suslov, 9. Bozenik, 10. Tupta, 11. Benes, 13. Hrosovsky, 15. De Marco, 20. Duris, 21. Bero, 24. Sauer, 25. Kosa
Brigada de arbitri:
Arbitru: Daniel Siebert (GER). Asistenți: Jan Seidel, Rafael Foltyn (GER). Al patrulea oficial: Felix Zwayer (GER). Arbitru VAR: Bastian Dankert (GER). Asistenți VAR: Christian Dingert (GER), Massimiliano Irrati (ITA).