Zeci de hectare de orz au ars din cauza unor scântei provocate...

Zeci de hectare de orz au ars din cauza unor scântei provocate de un utilaj agricol

0
DISTRIBUIȚI

Un lan de orz a ars, luni, într-o localitate din județul Timiș.


Incendiul s-a produs în urma unor scântei mecanice de la un utilaj agricol. Pompierii au reușit să salveze restul suprafaței de cultură agricolă și terenurile învecinate, de peste 60 de hectare.

Luni după-amiază, pompierii militari din cadrul Secției Sânnicolau Mare, sprijiniți de voluntarii din comuna Variaș, s-au mobilizat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un lan de orz în localitatea Variaș.

„Incendiul, care s-a produs în urma unor scântei mecanice de la un utilaj agricol, a cuprins 25 de hectare de cultură de orz. Pompierii au reușit să salveze restul suprafaței de cultură agricolă și terenurile învecinate, de peste 60 de hectare”, potrivit ISU Timiș.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

„Vă recomandăm să supravegheați permanent culturile agricole, îndeosebi în perioadele cu temperaturi ridicate și verificați regulat utilajele agricole pentru a preveni supraîncălzirea”, menționează, în final, ISU Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.