În amintirea unui muzician emblematic al Timișoarei: Odihnește-te în pace, Hari!

În amintirea unui muzician emblematic al Timișoarei: Odihnește-te în pace, Hari!

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Alin Zelenco

Cu ocazia zilei de naștere a lui Grigore  Bujor Hariga – o figură emblematică a scenei muzicale timișorene care s-a stins din viață în luna aprilie a acestui an – membrii formației Pro Musica au postat un mesaj pe rețelele sociale: „Astăzi ar fi fost ziua lui…Gândul nostru îi poartă amintirea pentru totdeauna. Odihnește-te în pace, Hari! “.

„Hari” – aşa cum îi spuneau prietenii – a fost profesorul de chitară al multor muzicieni recunoscuţi, ca Mircea Bunea sau Horea Crișovan, și a fost recompensat cu o Diplomă de Excelenţă din partea Primăriei Timişoara pentru întreaga sa activitate, în anul 2007. „Maică-mea cânta la Filarmonică la Arad și vroia să mă învețe să cânt la vioară. Nu s-a ținut de mine prea tare vioara. Într-o zi am găsit o chitară în pod, de la fratele mamei mele și am pus-o pe umăr și dădeam cu arcușul. A intrat taică-miu, care a fost colonel de artilerie, din ăla aspru… și a zis… «Băiete te dau la unu să înveți, că nu așa se cântă la chitară»”, a povestit artistul despre începuturile sale.


Un autodidact, Hari a reuşit să „prindă“ secretele muzicii prin metode cât se poate de ingenioase şi a avut ocazia să cânte pe instrumente mai mult sau mai puţin convenţionale. După ce a activat în trupa liceului și mai târziu în Styx, Bujor a cucerit premiul întâi la concursul Cântarea României alături de formația Cascada, devenind mai apoi membru al trupei Pro Musica. „La mare când eram cu Păunescu, era și un program de sport. Aveam un regim de auto – susținere cumva. Noi stăteam în hotelul Meduza și la ora trei după – masa …străinii luau masa prima dată, și după aia lua masa Cenaclul Flacăra. Deja eram cu foamea-n gât. Păunescu, care dormea la vila Cerasela – cred că așa se chema – venea la ora trei la stadionul din Techirghiol și făcea cu noi pregătire fizică. Mergeți pe nori toată ziua cu acești pantofi pentru bărbați Archstride Cumpără acum Un pahar inainte de culcare te face sa slabesti 16 kg in 2 saptamani Slim Femeile făceau gimnastică pe margine și noi bărbații jucam fotbal cu Păunescu“, și-a amintit Bujor Hariga de vremurile în care a cântat în Cenaclul Flacăra. „Era un tip care venea în fiecare seară la prima masă pe terasă la Continental. Nu bea bere, nu fuma, mânca semințe… stătea și se uita la mine. Într-o pauză m-am dus la el și l-am întrebat «tu de fapt ce faci aici?» A zis că îi place chitara… Am venit să vă întreb dacă nu ați putea să mă învățați și pe mine…Am zis «știi ce… Acum am de cântat, dar îți dau o bandă cu o piesă, încearcă să o înveți… Dacă reușești să prinzi ceva de acolo îmi mai dai un semn și ne ocupăm de chitară împreună». I-am dat o piesă de-a lui Peter Green și tipu o scos-o neașteptat de exact. Aproape unu la unu… Ăsta era Mircea Bunea, care a fost primul meu elev de chitară. Și serios și foarte talentat. Un chitarist de referință în Timișoara“, spunea Bujor Hariga, La începutul acestui an artistul a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat la Filarmonica Banatul, alături de membrii formației Pro Musica. În luna martie a acestui an, Bujor Hariga, alături de membrii formației Pro Musica, a primit „Medalia – Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria B – „Muzică”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.