CSU Universitatea de Vest Timişoara are un sportiv calificat la Jocurile Olimpice...

CSU Universitatea de Vest Timişoara are un sportiv calificat la Jocurile Olimpice de la Paris. Nu va concura însă pentru România

0
DISTRIBUIȚI

Un sportiv de la CSU UVT, Collins Filimon, multiplu campion național de badminton, a primit confirmarea că s-a calificat la JO 2024! Clasat în Top 100 mondial, la momentul ierarhizării, sportivul din Timişoara a obţinut paşaportul austriac (implicit cetăţenia acestei ţări) şi a îndeplinit astfel o ultimă condiţie de calificare şi a explicat de ce nu putea evolua pentru România.

„Este un moment frumos, mi l-am dorit foarte mult, deși la început nu-mi mai puneam mari speranțe, deoarece drumul spre Paris a început când eram locul 180 mondial și a trebuit să o iau de jos de tot. Este prima mea campanie de calificare pentru Jocurile Olimpice. Mai putea fi în 2020, pentru Tokyo, însă atunci era foarte dificil să participi la turnee și să acumulezi puncte în clasament, pentru a emite pretenții. Mă bucur mult pentru această reușită”, a spus Collins Filimon.

„Sportivul CSU UVT și-a început tentativa de a accede la cea mai importantă competiție sportivă a lunii încă din vara anului trecut, dar o accidentare i-a creat probleme la acel moment. Cu toate acestea, el le-a făcut față, a reușit să depășească de multe ori fazele preliminare ori inițiale ale turneelor profesioniste și a acumulat puncte importante, care l-au dus până aproape de Top 80 mondial. Collins Filimon va zbura spre Paris, dar o va face ca reprezentant al Austriei, pentru că el are dublă cetățenie română și austriacă”, a transmis CSU UVT.

„Mișcarea sportivă globală se reunește în această vară la Paris, Jocurile Olimpice fiind în centrul atenției publicului din toată lumea.


Suntem foarte bucuroși și simțim o emoție aparte motivată de reprezentarea la Paris a clubului CSU UVT, prin multiplul campion Collins Filimon, aflat în elita badmintonului mondial. Mult succes, Collins Filimon, la Jocurile Olimpice 2024!”, a adăugat rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

„Vor fi 16 grupe în concursul olimpic de simplu masculin, cu 16 capi de serie, stabiliți în ordinea clasării mondiale. Pe lângă ei, vor mai fi câte doi concurenți în fiecare grupă, dintre cei care au obținut accesul ulterior. Grupa va fi grea, pentru că sunt șanse egale să joc cu nr 1 mondial sau cu nr 16. Cu puțin noroc, pot prinde o grupă, de exemplu, cu locul 13 sau cu locul 16 mondial. Doar primul clasat va merge mai departe în faza eliminatorie”, a mai spus Filimon.

„Aveam nevoie de pașaport, să concurez pentru Austria. Pentru România nu aveam voie să joc, deoarece schimbasem anterior pentru Austria. Dacă aș fi dorit să concurez pentru România, ar mai fi trebuit să aștept un an sau doi de la ultimul meci internațional precedent. Nu exista altă soluție, era nevoie să primesc pașaport austriac”, a subliniat sportivul originar de pe Bega şi stabilit în Austria. El a continuat să vină la Campionatele Naționale de badminton ale României, de fiecare dată câştigând la simplu. „Collins Filimon este așteptat și la următoarele ediții ale naționalelor României, pentru că, păstrându-și cetățenia română, el va mai putea fi prezent la principala competiție internă. Suntem bucuroși că multiplul campion este sportiv CSU UVT încă din 2017, reușitele lui promovând numele Universității de Vest din Timișoara”, mai arată clubul universitar timişorean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.