Doi cetăţeni din Nepal, intraţi legal în România, au încercat să treacă fraudulos graniţa în Serbia, în apropierea localităţii Comloşu Mic, fiind depistaţi la timp de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, judeţul Timiș.
„În data de 18.07.2024, în jurul orei 11:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga – ITPF Timişoara au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale.
În urma acţiuniiau fost depistaţi, în apropierea localității de frontieră Comloșu Mic, la aproximativ 200 m de linia de frontieră, doi cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă. Cetăţenii străini au fost conduşi la sediul sectorului pentru verificări.În cadrul verificărilor s-a constatat faptul că cei doi cetățeni străini provin din Nepal şi au 32, respectiv 38 de ani. Aceștia au declarat faptul că au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu scopul de a ajunge în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă”, a transmis ITPF Timişoara.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.