p>

Mai sunt doar câteva zile în care expoziția „Catharsis la o margine de lume. Suzana Fântânariu, o retrospectivă”, deschisă la muzeul de artă, care oferă vizitatorilor o incursiune profundă în opera și viziunea artistică a uneia dintre cele mai importante figuri ale artei contemporane românești, Suzana Fântânariu, mai poate fi vizitată.
Expoziția este un prilej unic de a descoperi complexitatea și profunzimea creațiilor Suzanei Fântânariu, prin expunerea unor lucrări reprezentative din diferite etape ale carierei sale de-a lungul a cinci decenii, exprimate în tehnici diverse, precum desen, instalație, cărți-obiect, gravură, asamblaj sau colaj. Sunt expuse lucrări consacrate din diferite perioade, precum seria „ Ambalaje pentru suflet”, diferite cărți-obiect, ciclul „Jurnale utopice”, alături de lucrări mai puțin cunoscute, precum gravurile din studenție, prezentate publicului în premieră, documente din arhiva artistei, trusa de gravură în lemn sau plăcile de xilogravură care sunt mărturia unei munci titanice a celei care a marcat artă est-europeană din ultima jumătate de secol.
Cea mai mare parte a carierei Suzanei Fântânariu s-a desfășurat la Timișoara, unde a avut o prestație didactică și expozițională de cea mai înaltă ținută, reprezentând cu succes identitatea artei românești și a orașului care i-a devenit casă, în sute de expoziții naționale și internaționale, bienale, trienale și foruri dedicate artei contemporane, la cel mai înalt nivel. Și actuala expoziție retrospectivă, care se va închide în 28 iulie, a avut ecouri importante în presa națională și internațională.
Curatorul expoziției, Andreea Foanene, se declară extrem de mulțumită de succesul expoziției, care a făcut posibilă celebrarea unei remarcabile cariere și șansa de a încuraja o apreciere mai largă a artei contemporane românești prin lucrările unui important artist contemporan, Suzana Fântânariu.