Mașină dată în urmărire de autoritățile din Germania, descoperită la frontiera de...

Mașină dată în urmărire de autoritățile din Germania, descoperită la frontiera de vest a României

0
DISTRIBUIȚI
<


p>

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean român care a încercat să intre în ţară cu un autoturism, estimat la valoarea de aproximativ 50.000 de euro, căutat de autorităţile din Germania.

În data de 30 iunie 2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz S-Class, înmatriculat în Germania.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania.

Drept urmare, autovehiculul (în valoare estimată de aproximativ 50.000 de euro) a fost indisponibilizat, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.