Ziua Sfântului Ilie a însemnat pentru locuitorii satului Povergina dar și pentru cei ai satelor vecine „o întâlnire de suflet”, după cum a numit-o profesorul de istorie Dumitru Tomoni. Aceștia s-au adunat în curtea vechii biserici de lemn, care a fost distrusă de un incendiu iar acum este restaurată.
O sărbătoare în amintirea rugii de odinioară
Sărbătoarea Sfântului Ilie este atât ziua hramului vechii bisericuțe de lemn care a ars în urmă cu nouă ani, cât și a celei noi, târnosită în anul 2001. Până spre sfârșitul secolului trecut era zi de rugă, cea mai importantă sărbătoare după Crăciun și Paști, când se făcea curățenie generală și se înnoiau hainele.
Ruga se ținea atât în familie cât și cu rudele și prietenii, slujba de la biserică era urmată de o masă de sărbătoare cu „zupă” de găină, sarmale de rugă, friptură și prăjituri, iar după-amiaza, petrecerea continua la căminul cultural, cu muzicanți renumiți și joc.
Astăzi, locuitorii satelor care aparțin de Făget, tot mai puțini, se adună la ruga orașului, sărbătorită în 15 august, de Ziua Adormirii Maicii Domnului, însă ziua vechii rugi a satului Povergina a fost marcată de încheierea unei etape a lucrărilor de restaurare a bisericii și cinstită cu bucate din gospodăriile localnicilor.
Biserica din Povergina, „un giuvaer de artă țărănească”
Profesorul de istorie Dumitru Tomoni, localnic, a depănat povești despre satul de altădată, despre istoria acestuia și a bisericii, arătând că prima atestare documentară a așezării datează din 1554, când „Povârjina” apare menționată într-un defter turcesc, în secolele următoare satul fiind amintit sub mai multe denumiri asemănătoare. Toponimul, de origine sârbo-croată, înseamnă vârf, sau ridicătură, căci la început, casele erau împrăștiate pe dealurile din jur, o structurare pe actuala vatră făcându-se după instaurarea stăpânirii habsburgice.
Izolată de case, biserica de lemn a fost construită pe coasta cea mai înaltă a cimitirului, în 1782, din bârne de stejar îmbinate la colțuri în „coadă de rândunică”, și a fost pictată în interior cu scene biblice. Cum la vremea respectivă populația era preponderent ortodoxă, aceasta nu a fost, cu siguranță, prima biserică a sătenilor. Dimensiunile lăcașului de cult sunt modeste dar proporțiile sale l-au făcut pe reputatul istoric Ioachim Miloia, director al Muzeului Banatului în anii interbelici și deținător al altor funcții de mare prestigiu cultural, să considere biserica de la Povergina „un giuvaer de artă țărănească”. În anul 1968, ea a fost declarată monument istoric, fiind considerată reprezentativă pentru bisericile de lemn din Banat.
Restaurarea bisericii, un proiect școală de arhitectură veche
În ziua de 23 martie 2015, după ce se făcuse curățenie în cimitir și se arsese vegetația, o scânteie dusă de vânt s-a transformat în flăcări care au mistuit biserica în doar șapte minute, din vechiul lăcaș rămânând doar temelia de piatră și câteva bârne înnegrite, din care puține au putut fi refolosite. Lucrările de restaurare au început abia cu trei ani în urmă, când arhitectul Vladimir Obradovici, profesor la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din cadru UPT și unul din membrii fondatori ai asociației „Biserici înlemnite”, care lucrase la restaurarea bisericii de lemn din Crivina de Sus, cea mai veche din zona Făgetului, a întocmit un proiect de restaurare și pentru biserica din Povergina.
Biserica a fost acoperită provizoriu pentru a împiedica continuarea degradării iar acesta este al treilea an în care se lucrează la refacerea ei, în măsura în care mai poate fi reconstituită. Asociația „Biserici înlemnite” și-a propus să formeze specialiști pentru restaurarea bisericilor de lemn, o parte extrem valoroasă a patrimoniului rural lăsată de izbeliște de guvernanți, iar Vladimir Obradovici subliniază că la Povergina se pun bazele unui proiect-școală de arhitectură veche, căci vechii meșteri, care cunoșteau tehnicile tradiționale de lucru, au rămas puțini, iar tinerii trebuie să învețe meserie de la aceștia, pentru a nu lăsa să piară vechea cultură a lucrării lemnului.
La Povergina lucrează, alături de meșteri, studenți și mulți voluntari, sprijiniți generos de comunitatea care parcă a prins viață văzând că satul lor încearcă să renască. Cei 15 studenți de la arhitectură care au venit la Povergina au făcut mai multe relevee ale bisericii și au dat o mână de ajutor meșterilor, pentru a descifra tainele vechiului meșteșug al arhitecturii bisericești rurale. Din păcate, pictura, complet distrusă, nu va mai putea fi refăcută, dar anul viitor, când proiectul se va încheia, va fi restaurat și interiorul bisericii, aceasta va fi acoperită cu șindrilă, și se dorește ca vechiul lăcaș să redevină un loc în care să se mai țină slujbe din când în când iar modul în care ea a fost refăcută să fie în continuare o școală pentru restaurarea altor biserici, aici fiind amenajat și un loc în care sunt păstrate fragmente din biserica arsă, care atestă istoria sa.
Vechile rețete culinare, „un alt fel de patrimoniu”
Delia Barbu, președintele asociației My Banat, care se află pentru al doilea an la Povergina, a ținut și de această dată să completeze munca lui Vladimir Obradovici „cu un alt fel de patrimoniu, cel imaterial, al vechilor rețete, care folosesc doar produse din gospodăriile localnicilor” și să pună în evidență existența producătorilor locali, iar gospodinele din Povergina și din satele aflate în apropiere s-au întrecut pe sine pentru a-și ospăta consătenii și oaspeții.
După ce bucatele au fost sfințite, toată lumea a mâncat pe săturate bunătăți rămase de la tăierea porcului, legume proaspete, ouă de casă, brânză de la stână, ciorbă de legume, tocăniță la ceaun, sarmale și delicioasele prăjituri făcute de tanti Letiția din Bichigi. N-au lipsit nici borcanele cu miere, recoltată, după tradiție, chiar în ziua Sfântului Ilie.
Ajutorul voluntarilor străini
Godpodinele au primit o mână de ajutor și de la Roxana, Yi și Carlos, trei studenți care au ales România în cadrul unui program al țărilor latinofone menit să promoveze schimburi interculturale, și au ajuns la Margina, unde fac, timp de o lună, voluntariat în gospodăriile oamenilor. Roxana, născută în România, e plecată cu familia în Spania de la vârsta de doi ani, iar acum e studentă la drept, Carlos, spaniol get-beget, studiază ingineria de date iar Yi a ajuns tocmai din China în Italia, la Torino, unde s-a înscris la un master în domeniul turismului.
La Margina, au fost „luați în grijă” de Damaris Sivu, ghid de turism în comuna Margina, cea care promovează cu succes agroturismul în zonă, și dau o mână de ajutor sătenilor la treburile din casă și ogradă.
Au cules mure, trandafiri sau salvie, au adus lemne din pădure, au lucrat la stână, au fost în excursii și au ajutat la pregătirea mâncărurilor pentru Zilele Patrimoniului de la Povergina. Deși plecată de mică în Spania, Roxana se simte în România „acasă”, Yi e încântat de verdeața multă de la țară și de amabilitatea oamenilor iar Carlos e de părere că în satele din România se trăiește mai bine decât în cele din Spania. Nu s-au cunoscut înainte de a veni, dar s-au împrietenit lucrând împreună în satele timișene, toți trei se bucură că au venit în România și doresc să revină și anul viitor.
