Grav accident de circulație, duminicâ după-amiaza, pe drumul dintre Arad şi Iratoşu, ín urma căruia un bărbat a murit, iar trei persoane au ajuns la spital.
La fața locului s-au deplasat pompierii Detaşamentului Arad, cu un echipaj descarcerare și un echipaj de prim ajutor, în sprijininul acestora venind două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
În accident a fost implicată o singură maşină, în care se aflau patru persoane. A fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Un bărbat a murit, iar o femeie şi doi copii au fost transportați la spital.
UPDATE „Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 20 de ani, din Iratoşu, în timp ce conducea un autoturism dinspre Arad spre Iratoşu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un pom.
În urma impactului, bărbatul a decedat, iar o femeie și doi copii minori, pasageri pe bancheta din spate, au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză se continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier”, a transmis IPJ Arad.
Sursa foto: ISU Arad