Concert RaviHazard: melanj izbutit de exuberanță și naturalețe cu armonii muzicale variate (video)

Concert RaviHazard: melanj izbutit de exuberanță și naturalețe cu armonii muzicale variate (video)

0
DISTRIBUIȚI

Pentru cei care fac parte din categoria oamenilor care apreciează sunetele pure și naturale, numele de RaviHazard este de neratat. Și asta pentru că în creațiile sale, construcțiile sunt atent șlefuite în jurul unei voci impunătoare, care știe în funcție de context să fie melancolică sau triumfătoare, iar aranjamentele muzicale fac parte din categoria celor cu bun-gust.

Joi seara, artistul care pregătește lansarea celui de-al treilea album discografic pentru luna septembrie a acestui an, a revenit în fața publicului, de această dată pe terasa îndrăgitului The 80s Pub din Timișoara.

Prima piesă care i-a încântat pe spectatorii aflați la fața locului a fost un cover după celebra piesă „Hei, tramvai” a celor de la Phoenix, care așa cum era și normal a fost primită cu entuziasm. Așa cum se întâmplă adesea la începutul concertelor, și aici au existat mici probleme tehnice, care au fost rezolvate rapid, astfel încât spectatorii au avut parte de o seară mai mult decât agreabilă, ce a cuprins două reprize. Artistul a inclus în programul serii și câteva compoziții care se regăsesc pe cele două albume editate sub numele de Trupa Hazard cu ceva ani în urmă, care au demonstrat latura mai sensibilă a sa. Naturalețea, umorul de bun gust, poezia și simplitatea dezarmantă sunt atu-urile prin care RaviHazard reușește să fie pe placul publicului, iar piesele sale se adresează cu precădere amatorilor de lucruri frumoase și naturale, care nu rezonează cu superficialitatea multor compoziții muzicale la kilogram care se revarsă în zilele noastre de pretutindeni.

Desigur, în cântarea sa de ieri seară, RaviHazard a inclus și câteva piese care se vor regăsi pe albumul Clepsidra, care va fi lansat în cadrul festivalului caritabil Doomfest 2.0, ce va avea loc în perioada 20 – 21 septembrie la Hanul Km6 din Timișoara.


Printre acestea s-au numărat și melodia care dă titlul albumului (care pe disc îi are ca și colaboratori pe Kempes și Horea Crișovan) dar și „Fata preotesei”, „La mișto” sau „Țiganca”.

Dincolo de aranjamentele folk și rock, muzica lui RaviHazard cucerește prin texte, care sunt indubitabil cu mult peste ceea ce produce o bună parte a muzicienilor din țărișoara noastră. Acestea sunt scrise cu suflet si pasiune, chestiuni care „transpiră” ușor și atunci cand îl vezi pe RaviHazard în concert. Seara de joi a fost completată și de câteva cover-uri din categoria pieselor care se cântă la focuri de tabără pe munte („Râpa”, „A fost odată un vis frumos” sau superba compoziție „Ninge astăzi pentru tine, muntele e alb de nea/ Soarele din ceruri vine doar pentru iubita mea”), care au fost completate cu alte melodii de suflet tot din categoria cover-uri ca „Cea mai frumoasă zi”, „Nebun de alb” sau „O mie de pahare”.

Ceea ce cântă RaviHazard ar putea fi catalogat în linii mari drept altfel de folk rock. Amestecul ăsta realizat în proporții optime oferă publicului un melanj izbutit de exuberanță și naturalețe, iar sound-ul lui e special și fiindcă armoniile muzicale sunt cât se poate de variate. Indiferent de etichetă, cântările lui RaviHazard sunt adresate celor care iubesc muzica simplă, elegantă și cu bun gust.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.