Firma proprietară a autocisternei care s-a răsturnat pe DN 7, amendată de...

Firma proprietară a autocisternei care s-a răsturnat pe DN 7, amendată de Garda de Mediu

0
DISTRIBUIȚI

Firma care deţine autocisterna cu gaz lichefiat care s-a răsturnat, duminică seară, pe DN 7 din județul Arad, a fost amendată de Garda de Mediu cu 60.000 de lei, după ce s-a constat că nu deţine autorizaţia de mediu pentru astfel de transporturi.

„În data de 04.08.2024 pe raza comunei Conop- jud.Arad a avut loc un accident rutier care a constat prin răsturnarea în afara părții carosabile a unei cisterne încărcate de 25 tone gaz Styrene Monomer stabilizat.


În urma controlului efectuat în locația accidentului și a verificării documentelor puse la dispoziție de către administratorul societății transportatoare , s-au constatat următoarele: contaminarea solului pe o suprafață de 100 mp din cauza deversării încărcăturii, iar agentul economic care efectua transportul substanței periculoase nu deținea Autorizație de Mediu conform legislației specifice”, anunță Comisariatul Arad al Gărzii de Mediu.

Firma a fost sancționată cu amendă în valoare de 60.000 lei.

„S-au dispus următoarele măsuri. Interzicerea desfășurării activității de transport rutier pentru transportul de substanțe, mărfuri și deșeuri periculoase până la obținerea Autorizației de Mediu. Executare lucrări de decontaminare – curățare, remediere si/sau reconstrucție ecologică a zonelor in care solul a fost afectat de scurgerile de Styrene”, potrivit sursei citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.