Fundația culturală Artmedia începe în această lună un nou proiect, intitulat „Sunlight over Borders” destinat tinerilor, dar și publicului larg și ucrainenilor care trăiesc în Timișoara și sunt interesați să participe.
Proiectul, care se va desfășura până în luna decembrie, este construit pe principiul întâlnirii practicilor teatrale din România și Ucraina, bazat pe dialog și colaborare, în vederea realizării unei coproducții. Piesa care se va pune în scenă e bazată pe textul dramaturgului ucrainean Anton Nesmiyanov, „Blockpost”, care îndeamnă la o reflecție asupra războiului, a influenței pe care acesta o are asupra oamenilor și a viitorului, precum și a modului în care, printr-un efort comun de colaborare la nivel internațional, se pot depăși aceste provocări, și va fi regizată de Alexander Stepantsov.
Pe lângă premiera spectacolului, proiectul mai are în vedere mese rotunde, dezbateri și spectacole pentru publicul tânăr.
Prima dezbatere din cadrul proiectului, „Naratives of Hope” (Povești ale speranței), va avea loc în 17 august, de la ora 11:00, la Casa Europeană a Institutelor Europene HEI de la Bastion. Dezbaterea, care va avea loc în cadrul evenimentului „Celebrarea Orașului”, are ca temă centrală povești ale refugiaților care acum locuiesc în Timișoara sau în România, și își propune totodată să devină un loc al dialogului și al colaborării. La dezbatere vor participa jurnalistul Brândușa Armanca, coordonatorul regional pentru România, Ungaria, Serbia și Ucraina la Institutul pentru Relații Externe Teodora Talhoș, președintele Faina UA Eugenia Rozbytska, președintele fundației culturale Artmedia Ana Maria Iacob și promotori ai unor proiecte culturale în care au fost implicați artiști sau membri ai comunității ucrainene.