Tânără încarcerată după o coliziune între două maşini

Tânără încarcerată după o coliziune între două maşini

0
DISTRIBUIȚI

Grav accident în noaptea de miercuri spre joi în municipiul Hunedoara, unde două maşini au intrat în coliziune într-o intersecţie.


O tânără a fost încarcerată.

„În această noapte, pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier, produs la intersecția bulevardului Dacia cu strada Avram Iancu din municipiul Hunedoara.

Pentru misiune a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total 4 persoane. O tânără, în vârstă de 19 ani, conducător al unuia dintre autoturisme, a fost găsită încarcerată.

Salvatorii au extras victima în siguranță, i-au acordat primul ajutor medical și ulterior, femeia a fost transportată la spitalul din Hunedoara, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri”, a transmis ISU Hunedoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.