Adolescentă dată dispărută de familie la Galați, găsită de polițiștii locali din...

Adolescentă dată dispărută de familie la Galați, găsită de polițiștii locali din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban, aflați în patrulare pe mijloacele de transport în comun, au depistat joi, în jurul orei 11:20, o persoană care figura în baza de date ca fiind dată dispărută de familia sa din 11 iulie 2024.

„În fapt, tânăra de 18 ani se afla în tramvaiul numărul 4, între stațiile N.


Bălcescu – Maria, când s-a efectuat verificarea pe mijlocul de transport, stabilindu-se că aceasta nu deține nici documente valabile de călătorie, nici vreun act de identitate. Pentru a i se stabili identitatea s-a apelat Dispeceratul Poliției Locale, unde s-a constatat că era dată în urmărire de la mijlocul lunii iulie, de către Inspectoratul Județean de Poliție Galați, pe raza căruia locuiește, pentru că a dispărut de la domiciliu. Fata a declarat că a plecat de acasă în urma unor discuții în familie”, a transmis Poliția Locală Timișoara.

Polițiștii locali au întocmit documentația pentru a fi predată, conform procedurilor, lucrătorilor din cadrul Inspectoratului Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.