Teatrul maghiar timișorean va prezenta în luna octombrie nu mai puțin de cinci reprezentații ale ineditului spectacol „Orașul paralel: Party în Elisabetin” – ultima parte din trilogia „Orașul paralel”, care se bazează pe povești adevărate ale locuitorilor din cartier, și pentru care biletele s-au pus deja în vânzare.
În zilele de 1, 2, 15, 21 și 22 octombrie, începând cu ora 19:00, cei doritori să vadă spectacolul pot parcurge toate cele cinci trasee – diferite la fiecare reprezentație, pentru a avea o imagine completă a tuturor istoriilor care se înlănțuie în ficțunea Anei Mărgineanu și a lui Peca Ștefan, și pot alege de fiecare dată un alt personaj pe care să-l urmărească pe trasee diferite, cu pornire din diferite puncte ale cartierului Elisabetin, pentru reconstituirea întregii povestiri. Spectacolul, interpretat de actorii teatrului maghiar, de cei ai teatrului „Merlin și de artiștiindependenți, este jucat în limbile română și maghiară (cu traducere prin supratitrare și prin aplicație) în jurul Portalului, un spațiu inedit creat în spatele Facultății de Construcții a UPT.
Traversarea străzilor din jurul facultății îi ghidează pe toții spectatorii spre Portal, unde îi așteaptă câteva încăperi gândite de scenograful Adrian Damian, un cort cu spectacole de păpuși și un joc de societate la care participanții se luptă pentru un titlu nobiliar.
Un bilet costă 40 de lei și 20 de lei pentru elevi, studenți și pensionari, iar cei care au participat la proiecția de film „Making-of Orașul Paralel”, la Cinema Victoria, beneficiază de o reducere de 50% la un spectacol. Pentru a beneficia de reducere la spectacolele programate în octombrie, este suficientă prezentarea biletului de film la casa de bilete a teatrului maghiar.