Circulaţie îngreunată pe autostrada A1, în vestul ţării, după impactul dintre două...

Circulaţie îngreunată pe autostrada A1, în vestul ţării, după impactul dintre două maşini. Un autovehicul a ieşit în decor

0
DISTRIBUIȚI

Accident grav pe autostrada A1, între Timişoara şi Arad, după ce două maşini s-au ciocnit la kilometrul 531, direcţia spre Arad.

Conform DRDP Timişoara una dintre maşini a ieșit în afara părții carosabile.


„Se circulă pe banda 2 până în jurul orei 12”, a informat sursa citată.

UPDATE Accidentul a avut loc la ora 7.40. O maşină a părăsit partea carosabilă, iar alta s-a izbit de parapet pe autostrada Arad-Timișoara zona Șagu.

„La fața locului am intervenit alături de 7 voluntari SVSU Șagu, misiunea noastră a fost cea de a asigura zona din punct de vedere al PSI până la sosirea unui echipaj ISU Arad.

Accidentul s-a soldat cu 2 victime conștiente, care la sosirea noastră se aflau în exteriorul autoturismului, ulterior fiind conduse la o stație de carburanți din apropiere până la sosirea unui echipaj Smurd”, a informat Pompieri Voluntari Şagu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.