În zona de vest a țării se mai păstrează numeroase castele și conace construite în secolele XVIII-XIX, reprezentative pentru epoca respectivă, cele mai multe ajunse însă în paragină ori complet distruse în anii comunismului și în cei postdecembriști, deși sunt declarate monumente istorice și restaurarea lor ar putea contribui la alcătuirea unei atractive rute turistice.
Deocamdată, doar câteva s-au bucurat de atenția administrațiilor locale sau județene care s-au străduit să obțină fonduri pentru a le pune în valoare, multe fiind salvate de investitori privați, care doresc să le transforme în locuri cât mai atractive pentru turiștii dornici să viziteze locuri pline de istorie și să reintre în atmosfera vremurilor de odinioară, estimând totodată și beneficiile pe care le-ar aduce așezărilor în care se află.
Castelul Salbek, un așezământ cultural pentru localnici și turiști
Nu departe de castelul regal Săvârșin, refăcut de Familia Regală a României, vechiul castel Salbek de la Petriș, distrus în timpul răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan și reconstruit la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic, este înconjurat de un parc de aproape 18 hectare în care trăiesc mai mulți arbori seculari, fiind unul din cele mai impunătoare castele de pe valea Mureșului.
Ajuns o ruină din cauza nepăsării autorităților administrative, castelul a fost în cele din urmă retrocedat și cumpărat de la ultimii proprietari de Asociația Castel Salbek, care dorește să-l restaureze, pentru a-l transforma într-un centru recreativ, un așezământ cultural reconfortant și totodată educativ, unde cei care vin să-l viziteze să descopere o stare de bine pe care viața cotidiană, cu problemele ei, le-o poate oferi mai rar.
În această vară a organizat deja a doua ediție a International Salbek Opera Masterclass, unde se organizează cursuri ținute de muzicieni de renume pentru tineri talentați din întreaga lume, precum și o gală la Arad, iar în viitor, în parcul castelului va avea loc în fiecare vară un festival de operă și o gală, și spectacole de teatru din țară și străinătate, atât pentru localnicii din zonă cât și pentru turiști.
Conacul din Ineu, aflat sub ocrotirea Sfântului Sava Brancovici
Conacul Sfântul Sava Brancovici din Ineu, aflat peste drum de cetatea orașului, a fost construit la începutul secolului trecut iar în urmă cu câțiva ani, clădirea care părea să nu mai aibă nici un viitor, a fost restaurată în spiritul epocii ca restaurant și spații de cazare, unde se găsesc mâncăruri gustoase, gătite în ceaun și deserturi delicioase, căutate nu numai de localnici ci și de turiști, la fel ca legendarul han Moara cu noroc din marginea orașului, transformat în hotel confortabil care păstrează atmosfera de epocă și restaurant.
Și conacul are povestea lui, el fiind ridicat în jurul anului 1900 în amintirea sfântului ierarh Sava Brancovici, născut la Ineu, un apărător al ortodoxiei, ales mitropolit al Transilvaniei în anul 1656. În cei 24 de ani în care a păstorit ținutul, a înălțat numeroase lăcașuri de cult dar în anul 1680 a fost întemnițat pentru credința sa. Clădirea a fost cumpărată de statul român în 1919 și a devenit primul liceu românesc din Ineu. Sfântul ierarh Sava a fost canonizat în anul 1955 iar conacul a primit numele său, el fiind considerat un ocrotitor al acestuia.
Conacul de la Zăgujeni, restaurat de un localnic, loc de festivaluri pentru toate gusturile
Și în județul Caraș-Severin, conacul de la Zăgujeni, construit în prima jumătate a secolului al XIX-lea de descendenții unor negustori armeni așezați în Transilvania care au cumpărat și domeniul cărășan, a avut de-a lungul timpului mai mulți proprietari care au extins clădirea și au amenajat parcul din jur. Istoria conacului Jakabffy-Juhász începe cu Miklós şi Simon, descendenți ai lui Jakabffy Kristóf, unul dintre întemeietorii orașului Gherla, care au cumpărat domeniul de la Zăgujeni în 1808.
După moartea lui Miklós, în 1841, proprietatea şi rangul nobiliar vor fi moştenite de către fiii adoptivi ai acestuia, Imre şi Gyula Kopal. În 1850, Gyula va termina conacul început de tatăl său în 1835. Plin de datorii, Gyula va vinde proprietatea baronesei Hermine von der Heydte, care, în urma morții premature a fiului ei, va revinde în 1874 moşia către familia de industriaşi vienezi Juhász. Aceasta va extinde clădirea palatului, va amenaja parcul interior cu arbori de esenţă rară, o seră şi o piscină.
Conacul a fost distrus în bună parte în al doilea război mondial de ocupanții sovietici care s-au cazat în clădire, devenind în timpul regimului comunist sediul S,M.A, iar după 1989, cel al Agromec. În urmă cu cinci ani, un localnic fascinat de conac încă din copilărie, a început restaurarea acestuia și dorește deja să organizeze la mijlocul lunii octombrie un festival cu evenimente pentru toate gusturile, sub genericul „Zestrea – Festival de arte și bucurii”, care va include expoziții, tabere cu tematică artistică și istorică, ateliere, târguri, concerte și un festival culinar.
Un castel superb ajuns în paragină, la mila statului pentru a fi restaurat
O reședință impunătoare, înconjurată de un întins parc dendrologic de peste șapte hectare, este castelul Nalaczyi Fay din Hațeg, construit la jumătatea secolului al XIX-lea, care a avut aceeași soartă cu cele mai multe conace și castele din vestul țării. Ajuns la începutul secolului trecut în proprietatea contelui Gyorgy Teleki și a soției sale, Ilona Kendeffy, înrudiți cu familia care l-a construit, a fost moștenit de fiica acestora, Blanka Teleki (Fay).
În anii celui de-al doilea război mondial a fost garnizoană militară și centru de evacuare al evreilor, în 1948 a fost naționalizat și a avut mai multe destinații stabilite de regimul comunist iar moșia a fost colectivizată. Abandonat după 1989 și devastat, superbul castel de odinioară a fost lăsat, timp de două decenii, să se degradeze, ruina care stă să se prăbușească trecând, după ani de procese, în proprietatea statului român. Acum, primăria susține că monumentul s-ar putea mai renova dacă s-ar obține fondurile necesare, de care administrația comunală nu dispune.
Surse foto: specialarad.ro, expressdebanat.ro, wikipedia.org
