Expoziție de pictură arabă, cu mai multe evenimente inedite, la Timișoara

Expoziție de pictură arabă, cu mai multe evenimente inedite, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI


Galeria Pod a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș va găzdui, timp de o lună, o expoziție de pictură ai cărei protagoniști vor fi artiștii plastici Ammar Alnahhas, Gafar Dia și Aya Haj Omar, realizată în colaborare cu Centrul Cultural Arab din Sibiu. Vernisajul expoziției va avea loc în 19 septembrie, de la ora 18:00, în prezența celor trei artiști expozanți, cuvântul de deschidere va fi rostit de lect. univ. dr. Gabriel Kelemen iar invitați speciali vor fi cantautorul Gheorghe Iovu, cu un program de muzică terapeutică, și Fawzia G. Rehejeh, președinte al Centrului Cultural Arab.

Expoziția va fi deschisă între 19 septembrie și 19 octombrie, interval în care vor avea loc mai multe evenimente cu derviși rotitori, călușari, mandale, dansuri indiene, tobe și muzică terapeutică. În 3 octombrie, de la ora 18:00, este programat un recital al artistului Nadayana la handapan și un atelier interactiv de mandale, coordonat de  prof. Lucia Stoica, iar în 19 octombrie, la aceeași oră, un recital de percuție și dansuri tradiționale ceremoniale, cu invitații speciali Istambul Dervish Ceremony (dans ceremonial sufi), Școala Populară de Arte și Meserii „Cornetti” din Craiova și Ansamblul Maria Tănase (joc călușăresc), Mahmoud Mohamed Saad (dans performativ, Tanoura), Antonia Barbara (dans indian) și trupa Percutissimo a Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest, Timișoara, coordonată de prof. Doru Roman.

Orarul de vizitare a expoziției este de luni până joi între orele 10:00 și 16:00 și vineri între orele 10:00 și 14:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.