Grav accident rutier marți, la amiază, pe DJ 793 din județul Arad, între localitățile Beliu și Seliștea.
În incident a fost implicat un autoturism, fiind înregistrate cinci victime.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Ineu cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș și o ambulanță SMURD. La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe SAJ.
În urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care una rămasă încarcerată.
„Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, care, din nefericire prezenta leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind declarat la locul evenimentului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 27 de ani. Celelalte patru victime (o femeie în vârstă de 25 de ani și trei minori cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani) sunt conștiente și cooperante. În urma evaluării medicale, cele patru victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.”, a transmis ISU Arad.