Pas important pentru realizarea investiției „Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic”

Pas important pentru realizarea investiției „Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic”

0
DISTRIBUIȚI

Președinții de consilii județene din cele patru județe care alcătuiesc Regiunea Vest au semnat vineri, la Timișoara, contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent investiției „Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic”, un proiect care face parte din inițiativa națională „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta 11 – Turism și cultură.

Inițial, traseul cicloturistic propus avea o lungime estimată de 1.729 km, dar în urma evaluărilor realizate de cei patru parteneri beneficiari – județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad – traseul a fost extins la 1.856 km, pentru a evita exproprierile și a-i crește atractivitatea turistică.Traseul va străbate cele patru județe, oferind cicliștilor șansa de a explora cât mai multe frumuseți naturale și locuri pitorești din vestul României.

„Acest proiect major a devenit posibil datorită parteneriatului încheiat între județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad, iar semnarea contractului pentru studiul de fezabilitate ne aduce mai aproape de materializarea pistei de biciclete.


Le mulțumesc tuturor colegilor implicați din cele patru administrații județene. Sunt convins că acest traseu va stimula creșterea economică regională, punând în valoare potențialul turistic al regiunii, bogat în forme de relief și peisaje spectaculoase”, a concluzionat președintele CJT, cu prilejul semnării contractului.

Valoarea studiului de fezabilitate este de aproape 17 milioane de lei fără TVA, iar compania câștigătoare are la dispoziție șase luni pentru finalizarea studiului de fezabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.