
Armata israeliană a anunțat că l-a ucis sâmbătă pe Nabil Qaouk, comandant Hezbollah, implicat în activități teroriste.
Armata israeliană a declarat că l-a ucis sâmbătă pe Nabil Qaouk, comandantul unității de securitate internă a Hezbollah și membru al consiliului executiv al organizației, scrie Haaretz.com.
Potrivit IDF, Qaouk s-a alăturat Hezbollah în anii 1980 și a fost apropiat de conducerea grupului, având un rol activ în promovarea activităților teroriste împotriva israelienilor, inclusiv în ultimele zile.
În calitate de membru senior al Hezbollah, Qaouk ocupa o funcție de comandă importantă în sudul Libanului.
Tunel distrus
Forțele israeliene au distrus un tunel subteran Hamas, de un kilometru lungime, găsit în apropierea unor zone rezidențiale din Fâșia Gaza centrală.
Armata israeliană a anunțat că a distrus un tunel subteran aparținând grupării Hamas, având o lungime de aproximativ un kilometru, situat în apropierea unor zone rezidențiale din Fâșia Gaza centrală, scrie Haaretz.com.
În tunel au fost descoperite locuințe, materiale necesare traiului de zi cu zi și arme.
Potrivit armatei, forțele Brigăzii 252, care au desfășurat operațiuni în ultimele săptămâni în această regiune, continuă să acționeze în zona centrală a Fâșiei Gaza.
Foto: arhivă