Înălțarea Sfintei Cruci – socotită un simbol al victoriei asupra morții și păcatului, marchează atât aflarea Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos cât și Înălțarea ei în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în 14 septembrie 326, aceasta fiind cea mai veche și cea mai importantă dintre sărbătorile creștine închinate cinstirii Crucii lui Iisus.
După ce a primit botezul creștin, împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin, și-a dedicat restul vieții construcțiilor de biserici, sprijinirii creștinilor și amenajării locurilor sfinte. Deși aflată la o vârstă înaintată, împărăteasa a dorit să le viziteze și a călătorit pe urmele lui Hristos. Tot din dorința ei s-au făcut săpături pe dealul Golgota, pentru a se descoperi resturile crucii de lemn pe care fusese răstignit Iisus.
Potrivit relatărilor din scrieri anonime, aici au fost găsite cele trei cruci, cea pe care fusese răstignit Iisus și, o dată cu el, cei doi tâlhari. Crucea Mântuitorului a fost aflată în momentul în care cu ea a fost atinsă o femeie moartă, care, în acel moment, a înviat. La rugămintea împărătesei Elena, împăratul Constantin a pus să se zidească pe Golgota, locul calvarului lui Iisus, prima biserică a Sfântului Mormânt, sărbătoarea liturgică a Înălțării Sfintei Cruci fiind stabilită în 14 septembrie, când episcopul Macarie a poruncit ca Sfânta Cruce să fie ridicată pe un loc înalt, pentru a fi văzută de toată lumea.
Începând din secolele VII-VIII ea a ajuns și în Occident, adăugându-i-se comemorarea redobândirii relicvei Sfintei Cruci de către împăratul bizantin Heraclius, luată ca pradă de război de perșii care cuceriseră Ierusalimul, și reașezată în anul 629 în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. După bătăliile din timpul celei de-a treia cruciade, rămășițele Sfintei Cruci rămase la Ierusalim s-au pierdut, rămânând doar bucățile trimise de împărăteasa Elena la Constantinopol și la Roma.
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este zi de post, ea amintind de patimile și moartea Mântuitorului.
Surse foto: wikipedia.org