Adolescent reținut de polițiști pentru tâlhărie după ce l-a jefuit pe un...

Adolescent reținut de polițiști pentru tâlhărie după ce l-a jefuit pe un băiat de 13 ani inclusiv de încălțăminte

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Polițiștii hunedoreni au reținut un tânăr de 17 ani, din municipiul Lupeni, bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie și furt.

„Potrivit cercetărilor, acesta ar fi întrebuințat acte de violență asupra unui copil în vârstă de 13 ani, pe care l-ar fi deposedat de o pereche de căști și o boxă portabilă.


Ulterior, fără a recurge la acte de violență, dar ajutat de alți doi tineri, i-ar fi sustras și încălțămintea pe care o purta. Infracțiunile ar fi avut loc weekendul trecut într-un parc de pe raza municipiului Deva, iar la intervenția unei alte persoane aflate în parc, copilul și-a recăpătat doar încălțămintea. Tinerii l-ar fi amenințat pe copil cu scopul de a-l intimida și a nu alerta autoritățile competente, familia minorului de 17 ani încercând, de asemenea, să determine familia copilului de 13 ani să nu formuleze plângere”, a transmis IPJ Hunedoara.

Polițiștii Biroul Investigații Criminale Deva, în baza mijloacelor materiale de probă administrate, au reușit în scurt timp identificarea tuturor persoanelor implicate, tânărul de 17 ani bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie și furt fiind reținut pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat în cursul zilei de astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva în vederea luării măsurilor legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.