Candidaturi contestate la CCR pentru majoritatea celor care vor să devină președintele...

Candidaturi contestate la CCR pentru majoritatea celor care vor să devină președintele României UPDATE Diana Șoșoacă nu poate candida. Decizia pentru Mircea Geoană, amânată

0
DISTRIBUIȚI

Candidaturile pentru alegerile prezidențiale ale lui Ludovic Orban și Kelemen Hunor au fost contestate la CCR. Anterior, au fost depuse contestații și pentru candidații Mircea Geoană, Diana Șoșoacă și Nicolae Ciucă. Contestațiile vor fi analizate sâmbătă.

Contestațiile care îi vizează pe candidații la alegerile prezidențiale din România s-au înmulțit. În total sunt șapte contestații care îi vizează pe candidații Mircea Geoană, Diana Șoșoacă, Nicolae Ciucă, Ludovic Orban și Kelemen Hunor. Una dintre contestații este împotriva neînregistrării candidaturii lui Miron Cosma.

Contestațiile au fost depuse la CCR și vor fi soluționate în ședința de judecată programată sâmbătă la ora 17.00.

În cadrul perioadei electorale pentru alegerile prezidenţiale, se vor depune candidaturile până cel târziu în data de 5 octombrie. Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 24 noiembrie și 8 decembrie.

UPDATE Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale a fost respinsă de judecătorii CCR.


Decizia a fost luată sâmbătă.

Judecătorii Curții Constituționale a României au respins candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Practic a fost admisă contestația formulată împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă.

Decizia este definitivă și urmează să fie comunicată Biroului Central Electoral.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis contestațiile formulate de doamna Amalia Bellantoni și domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”, a transmis CCR.

În schimb, judecătorii au respins contestațiile care vizat candidaturile lui Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor.

„Cu unanimitate de voturi, a respins contestația formulată de doamna Șerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, a respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 și a respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva respingerii înregistrării candidaturii independente a domnului Miron Cozma la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”, mai scrie în documentul CCR.

Contestațiile privitoare la candidaturile lui Mircea Geoană și Ludovic Orban vor fi analizate sâmbătă, la ora 21:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.