Controale în zona şcolilor din judeţul Timiş. Ce au verificat poliţiştii şi...

Controale în zona şcolilor din judeţul Timiş. Ce au verificat poliţiştii şi ce sancţiuni s-au dat

0
DISTRIBUIȚI


Poliţiştii din judeţul Timiş au desfăşurat vineri o acţiune pentru prevenirea victimizării elevilor şi pentru combaterea absenteismului. Peste o sută de şcolari au fost prinşi trăgând chiulul iar de verificări nu au scăpat birturile şi magazinele aflate în apropierea unităţilor de învăţământ.

„La data de 11.10.2024, în baza unui plan de acțiune inițiat de Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Timiș, polițiștii din cadrul structurii, Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității, Serviciului Rutier Timiș și ai subunităților Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfășurat mai multe activități în incinta și zona adiacentă a unităților de învățământ din județul Timiș, în vederea prevenirii victimizării elevilor şi combaterii absenteismului şcolar.

În acest sens, cele peste 190 de forțe participante au acționat pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic în incinta şi imediata apropiere a unităţilor de învăţământ.

Au fost desfășurate activități în cadrul a 170 de unităţi de învățământ preuniversitar, fiind organziate sesiuni de informare pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală și a violenței, dar și combaterii traficului și consumului de droguri la care au participat 2744 de elevi.

De asemenea, în urma controalelor efectuate de către polițiști, au fost identificați 108 elevi care absentau nejustificat de la cursuri, aceștia fiind atenționați cu privire la conduita în școală și au fost îndrumați spre sălile de curs, urmând ca situația să fie adusă la cunoștința reprezentanților unităţilor de învăţământ.

Totodată, au fost controlate 116 societăţi comerciale, în vederea verificării respectării prevederilor legale referitoare la comercializarea de băuturi alcoolice, ţigări și energizante în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale pentru abateri la regimul rutier și fumatul în incinta sau zona adiacentă unităţilor de învăţământ”, a transmis IPJ Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.