Cristian Rudic, despre artiştii doriţi pe scena Operei timişorene: „În primul rând...

Cristian Rudic, despre artiştii doriţi pe scena Operei timişorene: „În primul rând noi nu îi cunoaştem destul pe ai noştri”. Proiectele şi premierele anunţate pentru anul 2025 (video)

1
DISTRIBUIȚI

Cristian Rudic, managerul Operei Naţionale din Timişoara, a dezvăluit la PRESSALERT LIVE ce artişti cu o carieră în ascensiune şi-ar dori să aducă pe scena bănăţeană dacă desigur vor exista fondurile necesare. Cel care este bariton de meserie a vorbit şi de principalele premiere pregătite pentru anul 2025!

Întrebat ce ar face dacă ar avea fonduri nelimitate la Opera Naţională, Cristian Rudic a răspuns: „În primul rând noi nu îi cunoaştem destul pe ai noştri George Petean, Ghiţă Petean, Ştefan Pop… şi lista poate continua. Vreau să vină toţi aceştia, eu mi-l doresc o dată Jonas Kaufmann la Timişoara, dar… Ar trebui 20-30.000 de euro măcar. 50 ar fi bine. Sper să-i găsim. Anna Netrebko, să vină o dată Aida Garifullina, cu care am cântat noi o dată la Belgrad. Ar veni şi pe sumă mai mică, mult mai mică. Şi sper să-i şi aducem la anul. Şi ar mai fi ceva, Timişoara, prin cele două surse de cofinanţare, că noi ţinem de Ministerul Culturii, putem atrage fonduri şi de la Primărie şi de la CJT, sperăm ca anul viitor o vom face, măcar pentru aniversarea Operei care va fi în anul 2026. Avem câte ceva în gând, trebuie să facem o Aida nouă, pentru că a fost Aida inaugurală şi trebuie să facem asta. Şi trebuie să face probabil şi împreună cu Filarmonica o distribuţie specială, deşi cu ai mei de acasă, de aici, sunt foarte foarte mândru”.

„Unul din lucrurile cu care ne putem lăuda, instituţia, e cu foarte multele debuturi în rol, şi mici şi mari, cu o garnitură de solişti cum n-a mai fost, cu un balet renăscut de acum  patru ani. Mai ales i se datorează acest demers lui Ovidiu Matei Iancu, pe care l-am strămutat la Timişoara. Avem cam toate operetele bine puse unde sunt. Trebuie să ne ocupăm puţin de operă. Ansamblurile noastre stau bine, da vine ceva din urmă, vin solişti foarte buni”, a mai spus Cristian Rudic.

Legat de faţada, continuarea clădirii Operei, care adăpostesc atelierele şi sala de pictură, Rudic admite că ar fi nevoie de lucrări de anvergură: „N-aş vrea să o acoperim, ci să o reparăm pe bune, pentru că ea iniţial e o arhitectură comunistă, de sfârşit de anii 50, început de anii 60. Şi dacă am renova-o aşa cum a fost. Cred că ar fi destul de bine, suntem datori cu asta cam de multişor, pentru că şi Dermatologia, şi Hotel Timişoara cu arhitectura destul de îndrăzneaţă, …arată destul de prost. Ar trebui să se întâmple pe un proiect evident cu Primăria cu cele patru instituţii. Două suntem ale Ministerului, două suntem ale Primăriei, dar ţinem la această mândrie bănăţeană, că suntem toţi cei patru în aceeaşi casă, chiar dacă câteodată devine destul de strâmt”.

Managerul Operei consideră că Teatrul, Filarmonica şi Opera din oraş ar trebui susţinute financiar (şi) prin proiecte de către autorităţi: „Dacă vizualul a luat-o aşa bine, dacă ceva merge bine, trebuie încurajat zic eu.


Tot ce e artă urbană trebuie încurajat: teatru, filarmonică, Operă. Cu tot respectul şi eu mi-aş dori ca Primăria, după modelul Consiliului Judeţean, să dispună de măcar o scenă în aer liber pe care să ne putem face treaba … Trebuie să recunosc că ultim dată când era să punem scena CJT ne-a venit în întâmpinare, a făcut un parteneriat cu Claudiu Ilaş, îi mulţumesc pe această cale ca să putem accesa scena CJT şi din păcate nu ne-a ajutat vremea, în 3 trebuia să fie, am amânat-o”.

Cristian Rudic îşi doreşte să aducă pe viitor în primul rând artişti aflaţi în plina avânt, dar şi autohtoni care nu se bucură de celebritatea pe carea ar merita-o cel puţin acasă: „Eu mi-aş fi dorit Freddie Di Tomasso, poate îl aducem peste un an. În vară la Timişoara va cânta Valer Barna-Sabadus, anul viitor. E un cântăreţ internaţional, este contratenor. Este necunoscut în partea lui, este arădean-timişorean, exact ca mine, a emigrat apoi în Germania, a făcut una dintre cele mai frumoase cariere de contratenor şi va concerta în Parcul Rozelor, pentru că fiind ediţie jubiliară, iniţiativa maestrului Murgu, iată suntem la a XX-a ediţie vreau s-o marcăm cumva şi o marcăm aşa. Sau dacă o aducem pe Aida Garifullina facem şi noi pasul acela. Placido Domingo cu respect, nu cred că vreau în secunda asta să-l aud, dirijând poate că da, dar hai să fim serioşi. E foarte mult marketing. Nu vă supăraţi, vreau să-l aud pe Tomescu, nu pe un violonist care face un mare show pe scenă dar nu e de nivelul lui, nu vreau să-i dau numele. Ştefan Pop de o mie de ori… oameni care sunt în carieră. Nu vă supăraţi, timpul, dar dacă ei reuşesc să adune public, foarte frumos. Avem cu ce să ne lăudăm!”.

Managerul Operei Naţionale a vorbit şi despre marile premiere care vor avea loc în 2025. „Premieră de «Paiațe», de Leoncavallo, şi pentru că s-a născut un balet şi avem trupa necesară, un «Spărgător de Nuci» cu care suntem datori publicului din Timişoara de câteva decenii. Astea sunt cele două mari premiere. Acei oaspeţi de care aminteam şi cu care sper să reuşesc, să vină şi ei pe bani mai puţini şi să dăm şi noi ceva mai mult decât putem acum şi să avem buget măcar ca şi anul ăsta şi-mi fac o cruce mare şi vă doresc sănătatea şi să veniţi la operă şi la balet şi la musical şi la operetă”, a concluzionat Cristian Rudic.

1 COMENTARIU

  1. Draga d-nule Rudic,
    De ce nu ati invita-o si pe Angela Gheorghiu? De ce personal o urati si nu ii apreciati talentul si fapul ca si ea a ajutat mult la lansarea internationala a lui Stefan Pop, Freddie di Tomasso si Jonas Kaufmann? NU m-as bucura s-o vad/aud pe rusoaica, prietena lui Putin, Anna Netrebko cat m-as bucura de vocea si talentul Angelei Gheorghiu! Ca manager platit din banii publici ai statului roman si ca bun roman, va sugerez sa vedeti cat sunt de patrioti polonezii, cum isi promoveaza intens si pasional valorile nationale. Pe banii publici polonezi, pentru ca si diplomatia si educatia lor se bazeaza pe iubirea de semeni, pe mentinerea identitatii nationale.
    In ce-l priveste pe Placido Domingo, la varsta lui e exceptional, nu cred ca il puteti egala… macar respect pentru cat de mult ii bucura pe fanii lui, care il urmeaza pe glob, de zeci de ani.
    Cu mare interes pentru valori nationale care sa fie apreciate de romani, astept un raspuns.
    Succese,
    Mihaela Stefan

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.