Dronă în spațiul aerian al României, patru avioane de vânătoare ridicate de...

Dronă în spațiul aerian al României, patru avioane de vânătoare ridicate de la sol. Mesaj Ro-Alert pentru județul Constanța

0
DISTRIBUIȚI

Locuitorii din județul Constanța au primit în această seară un mesaj Ro-Alert prin care sunt atenționați că există posibilitatea căderii unor obiecte din aer, potrivit ISU Constanța. Ulterior, Ministerul Apărării a anunțat că alerta a fost emisă după ce sistemul radar a detactat o dronă care a pătruns în spațiul aerian al României. Patru aeronave, două F-18 și două F-16, au fost ridicate de la sol pentru a supraveghea traiectoria dronei.

Ministerul Apărării a anunțat că astăzi, „în jurul orei 17:00, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța”.

Conform procedurilor, au fost activate structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliție Aeriană sub comandă națională.

„Ca urmare a evoluției țintei aeriene pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, pentru monitorizarea situației au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea”, precizează MApN.

Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 19:00, în zona localității Eforie Nord, evoluând ulterior în direcția Topraisar, potrivit armatei.

„Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei care a pătruns în adâncimea teritoriului național pe o distanță maximă de 14 km.


Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție”, explică MApN.

Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la est de localitatea Amzacea, în jurul orei 19:20. Încetarea alertei aeriene a fost transmisă la ora 20:15, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare.

Potrivit MApN, din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea ca drona să se fi prăbușit pe teritoriul României. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, în cursul dimineții, cercetări în zonă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.