„Les Films de Cannes à Timișoara” revine cu o selecţie specială de...

„Les Films de Cannes à Timișoara” revine cu o selecţie specială de titluri la cinematografele Timiş şi Victoria

0
DISTRIBUIȚI

Cinematografele timișorene Timiș și Victoria vor prezenta în perioada 31 octombrie-3 noiembrie Les Films de Cannes à Timișoara, care aduce pe ecrane 16 titluri din selecțiile marilor festivaluri internaționale, inclusiv Palme d’Or și Ursul de Aur, și o ediție locală a atelierului intitulat  „Managing Talents”.

Les films de Cannes se deschide cu filmul „Emilia Pérez”, care a obținut premiul juriului și premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Cannes în acest an, și a fost selectat pentru a reprezenta Franța la categoria Cel mai bun lungmetraj internațional la gala premiilor Oscar din martie 2025.  Regizorul Jacques Audiard  va participa la o sesiune de Q&A online cu publicul. Biletele pentru această proiecție sunt deja disponibile pe site-ul Cinema Timiș iar biletele pentru toate celelalte filme urmează să fie puse în vânzare în perioada următoare pe site-urile cinematografelor Timiș și Victoria. Tot pe 31 octombrie, cinematograful Victoria prezintă documentarul care a câștigat Ursul de Aur 2024, „Dahomey” semnat de regizoarea franco-senegaleză Mati Diop. „Dahomey” e povestea întoarcerii, în noiembrie 2021, a 26 de opere de artă furate în 1892 din regatul african Dahomey, de către trupele coloniale franceze.

La ediția din acest an a „Managing Talents”, actorii sunt invitați să participe la o sesiune de „Open Casting” prin înscrierea pe platforma Filmmakers Europe. Actorii selectați vor avea posibilitatea să concureze pentru roluri într-un film românesc care va fi regizat de Ioana Uricaru, cunoscută pentru filmele „Lemonade” și „Amintiri din Epoca de Aur”. Sunt eligibili pentru probe atât actorii profesioniști, studenții la școlile de film, cât și persoanele care au urmat cursuri de actorie sau au jucat anterior în filme. Cei care doresc să participe trebuie să trimită o înregistrare, folosind un text disponibil pe platforma Filmmakers Europe, la momentul înscrierii. Acestea se pot face până în 28 octombrie, actorii selectați urmând să lucreze cu actorul și regizorul francez Julien Javions, la cinema Timiș, în data de 31 octombrie, între orele 10,00 și 14,00.

Printre filmele deja anunțate se numără „Anora”, în regia lui Sean Baker, câștigătorul de anul acesta al Palme d’Or și deja mare favorit la premiile Oscar, film în  care o Cenușăreasă modernă se căsătorește cu fiul unui oligarh rus împotriva voinței părinților acestuia, stârnindu-le mânia, și despre care cineasta americană Greta  Gerwig, președinta juriului festivalului de la Cannes, spunea: „Acest film este magnific, plin de umanitate (…) ne-a frânt inimile”.


Filmul, regizat de unul dintre cei mai importanți regizori americani din noua generație, a fost extrem de lăudat și pentru interpretarea actriței Mikey Madison, “nuanțată și plină de intensitate”. „All We Imagine as Light”, primul film indian care a câștigat vreodată Grand Prix la Cannes, a fost apreciat drept „un film miraculos, care te trezește ca dintr-un vis”, iar filmului „Grand Tour”, regizat de Miguel Gomes i-a fost acordat premiul pentru cel mai bun regizor. „The Substance”, având-o protagonistă pe Demi Moore, a obținut premiul pentru Cel mai bun scenariu la Cannes 2024.

Programul complet va fi disponibil în curând pe https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/program-timisoara/ .

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.