Protocol de colaborare în sprijinul digitalizării întreprinderilor mici și mijlocii și a...

Protocol de colaborare în sprijinul digitalizării întreprinderilor mici și mijlocii și a instituțiilor publice din România, semnat la ADR Vest

0
DISTRIBUIȚI

Cu prilejul promovării cursurilor organizate prin proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri” pe care Autoritatea pentru Digitalizarea României le organizează prin Planul Național de Redresare și Reziliență Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG) au încheiat vineri, 18 octombrie,  la Timișoara, un protocol de colaborare în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii, dar și a instituțiilor publice din România, pentru susținerea lor în procesul de digitalizare. Protocolul a fost semnat de președintele ADR, Dragoș-Cristian Vlad, și de vicepreședintele ROREG Sorin Maxim, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest. Colaborarea vine ca urmare a necesității ca cele două organizații și cele opt agenții pentru dezvoltare regională să își sincronizeze și completeze acțiunile având în vedere scopul lor comun, dar și de a armoniza strategiile și politicile publice în domeniul transformării digitale cu posibilitățile de finanțare existente și viitoare.

Vicepreședintele ROREG, Sorin Maxim, apreciază că semnarea acestui protocol este un semnal de normalitate: „Acest protocol este semnat pentru a fi siguri că nu digitalizăm birocrația, acesta este țelul nostru. Când vorbim de digitalizare, trebuie să vorbim despre procese și despre date și mă bucur că veniți cu această ofertă de cursuri, să orientați firmele să înțeleagă că, dacă își cumpără tablete, telefoane, echipamente de ultimă generație, nu este suficient pentru a-și crește productivitatea. Noi suntem complementari cu ADR, în sensul că vom finanța și noi componenta de digitalizare, atât în zona publică, cât și în cea privată. În momentul în care companiile sunt echipate cu cunoștințele pe care le oferă partenerii de la ADR, atunci pot accesa finanțările pe care noi dorim să le lansăm în următoarele săptămâni. Scopul nostru este ca firmele să aibă o creștere a productivității și o mai bună interacțiune cu cetățenii. O altă componentă la care lucrăm, prin European Digital Innovation Hub, finanțat împreună cu ADR și prin POCIDIF, prin care pregătim și asistăm companiile să își realizeze o strategie de digitalizare. Am avut două apeluri, am colectat intențiile și urmează să începem partea de livrare a asistenței. E un pachet pe care îl oferim în parteneriat, trendul și ritmul de dezvoltare obligă să avem aceste interoperabilități. În zona publică ne dorim o sincronizare și o corelare a datelor, nu o divizare a lor la nivelul fiecărei autorități, să existe o platformă care să integreze mai mulți operatori și furnizori de date și care să poată livra cetățeanului, într-un final, o singură interfață cu care să interacționeze. Sperăm să putem ajunge cât mai repede la aceste rezultate”. Prin proiectul ADR „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, companiile pot beneficia de programe de formare în nouă domenii tehnice cheie: Internet of things, Cloud Technologies, Big Data, Învățarea automată, Inteligența artificială, Automatizarea proceselor robotice, Blockchain, Cyber-Physical Systems, Additive manufacturing.

Prin protocolul încheiat, ADR și ROREG au convenit să colaboreze instituțional în vederea asigurării unui cadru și a unui mod de coordonare și informare reciprocă în ceea ce privește finanțările disponibile gestionate de agențiile pentru dezvoltare regională, în calitate de autorități de management pentru programele regionale, precum și de Autoritatea pentru Digitalizarea României, parcursul implementării acestora și rezultatele obținute. Printre activitățile convenite se numără armonizarea, la nivel strategic, a calendarului de lansare a finanțărilor pentru digitalizare, cu scopul de a maximiza efectul asupra economiei și societății la nivel regional și național, organizarea de evenimente comune, utilizarea unui baze comune de experiență în domeniul digitalizării și transferul de cunoștințe. ADR va pune la dispoziția ROREG și a celor opt agenții pentru dezvoltare regională informații despre finanțările gestionate ca parte a Programului Operațional Creștere Inteligentă Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) și cele disponibile prin proiectul „Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uri”, finanțările gestionate ca parte a PNRR, stadiul implementării proiectului de Cloud guvernamental, noutăți legate de aplicația ROeID, Portalul Digital Unic al României – PDUro, Platforma Națională de Interoperabilitate – PNI sau Regulamentul eIDAS privind identificareaelectronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice la  nivelul Uniunii Europene.


ROREG va pune la dispoziția ADR informații privind finanțările disponibile prin cele opt programe regionale, stadiul proiectelor implementate de hub-urile europene de inovare digitală (EDIH) la care cele opt agenții pentru dezvoltare regională sunt partenere în consorții, va disemina cerințele și problemele cu privire la procesul digitalizare, identificate de EDIH-uri, cu scopul de a identifica soluții rapide și eficiente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.