Bărbați dați în urmărire pentru că au de executat pedepse cu închisoarea,...

Bărbați dați în urmărire pentru că au de executat pedepse cu închisoarea, prinși de polițiștii timișeni

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Arhivă

Doi bărbați căutați de autorități pentru infracțiuni comise în România și Croația au fost depistați și reținuți ieri de polițiștii din Timiș.

Astfel, polițiștii Secției 9 Rurale Jebel au efectuat verificări privind persoanele care desfășoară activități sezoniere în fermele și microfermele de animale din localitatea Liebling și împrejurimi, iar în urma verificărilor efectuate a fost depistat și identificat un bărbat de 55 de ani pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Judecătoria Focșani.


Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 667 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Timișoara.

Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Timiș, împreună cu cei din cadrul ITPF Timișoara au depistat pe strada Mureș din Timișoara un bărbat urmărit internațional.

„Față de acesta, autoritățile judiciare croate au emis un mandat european de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea mai multor infracțiuni economice. Bărbatul a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a dispus reținerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților în vederea arestării preventive. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.