Controversatul proiect de HCL considerat un „atentat la proprietatea industrială privată” a...

Controversatul proiect de HCL considerat un „atentat la proprietatea industrială privată” a fost retras pentru revizuire

0
DISTRIBUIȚI

Proiectul despre care Asociaţia „Salvaţi Patrimoniul Timişoarei” a spus că este „neconstituțional” și „comunist”, prin care Primăria Timișoara ar fi urmat să îi forțeze pe antreprenorii privați „să dezvolte proiecte imobiliare doar dacă contruiesc un edificiu de utilitate publică, din banii lor, pe care apoi să îl dea cu tot cu teren administrației municipale”, a fost retras de municipalitate, după dezbaterea publică din 1 noiembrie.

„Schimbările de reguli urbanistice care ar fi urmat să intre în vigoare printr-un proiect de hotărâre al Consiliului Local Timișoara au fost blocate. Ba mai mult, a fost retras. Prin acest proiect de hotărâre a Consiliului Local privind aprobarea procedurii de restructurare urbană pentru terenuri ce necesită aplicarea prevederilor documentației Plan Urbanistic General Municipiul Timișoara și a Regulamentului Local de Urbanism, Primăria pregătea o naționalizare mascată.


Practic, ar fi constrâns proprietarii la cedarea cu titlu gratuit, a dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, în favoarea Primăriei Timișoara, încălcând Constituția României. Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei a solicitat o dezbatere publică în acest sens în baza Legii 52, pentru că am constatat că acest proiect este un atac direct împotriva proprietății private ce este garantată de stat. (…) Pe acestă cale, mulțumim tuturor celor care au înțeles atacul antidemocratic împotriva Dreptului la proprietate pregătit de administrația neocomunistă a primarului Samuel Fritz!”, a transmis Ilie Sîrbu, care în următoarul mandat va fi consilier local din partea AUR.

În răspunsul primit de consilierul local de la Direcția Relații Comunitare, municipalitatea a precizat că „în urma dezbaterii din data de 1 noiembrie și a discuțiilor avute în cadrul acesteia cu toți cei direct afectați de această decizie publică, proiectul menționat mai sus a fost retras. Vom anunța public, conform legislației în vigoare privind transparența decizională, emiterea unui nou proiect de hotărâre locală privind procedura de restructurare urbană. Acesta va parcurge toate etapele procedurii de transparență”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.