Ziua de 21 noiembrie, o sărbătoare importantă în calendarul creștin închinată Fecioarei Maria, comemorează Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, când Maria a fost adusă la templul din Ierusalim de părinții ei, Ioachim și Ana.
După cum relatează „Protoevanghelia”, o scriere apocrifă din secolul al II-lea, aceștia îl rugaseră pe Dumnezeu cu credință să le dăruiască un copil, și au făgăduit că dacă rugăciunea le va fi ascultată, îl vor duce la templu și îl vor închina Lui. Nașterea copilului dorit și numele pe care îl va purta le-a fost vestită de Arhanghelul Gavriil iar când Maria a împlinit trei ani, Ioachim și Ana și-au respectat promisiunea de a o duce la templu. Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, care a dus-o pe cea care avea să devină „Sfânta Sfintelor” într-o încăpere sacră, unde va sta până la vârsta de 15 ani.
Potrivit scrierilor bisericești, „ceea ce s-a hrănit în Sfânta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credință și cu înțelepciune și cu neîntinată feciorie, mai marele Gavriil i-a adus din ceruri închinăciune”, făcând ca Fiul lui Dumnezeu să se întrupeze din ea. Sărbătoarea datează din secolul al VI-lea, când împăratul Iustinian a zidit în anul 543, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, iar în 21 noiembrie, a doua zi după sfințire, a început să fie serbat hramul bisericii, consacrat aducerii la templu a Sfintei Fecioare. În biserica apuseană, sărbătoarea a fost adoptată în anul 1374, la Avignon, de papa Grigorie al XI-lea.